Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

21 octombrie 2020

Viceprimarul din Roșiile, față în față cu ursul maratonist


• Doru Diaconu s-a trezit, la ceas de seară, cu animalul care a coborât de la munte și după zeci de kilometri s-a înfruptat din animalele și mierea oamenilor din localitate
• Ursul a trecut graniţa în Gorj, unde, autorităţile au intrat deja în alertă după ce, mai multe gospodării au fost atacate şi câţiva porci au fost deja devoraţi

Nelu Pârâianu, unul dintre cititorii fideli și prieteni ai ziarului nostru ne-a adus recent la cunoștințe mai multe detalii referitoare la ursul coborât din munte pentru a băga frica în oamenii din Roșiile și împrejurimi: „29 aprilie, dis-de-dimineață, în satul Păsărei din comuna Roșiile „un urs frumos al naibii”, după cum mi-a mărturisit Marian Nica, pădurarul de canton, a intrat în curtea Auricăi lu’ Ristoi și i-a sfâșiat porcul, mâncându-i numai mușchii de pe spate. Pe la ora șase și jumătate, când Ionel, fiu-său, s-a trezit, să pregătească cele două fete pentru școală, a văzut ursul. Nu-i venea să creadă. A început să strige cu un glas stins ca într-un vis. Vecinii au ieșit cu securi, furci, cu ce au apucat în mâini și au reușit să-l alunge de moment. Au fost alertate organele locale și vânătorii din zonă, dar n-au mai dat de urs. Crezând că a fost rătăcit și a plecat pe drumul întors, făcând fel de fel de scenarii, mulți nedumiriți de adevăr, au părăsit zona liniștiți. Numai că Martinică a avut un alt plan. A „vizitat” animalele lui Nicolae Garaiman, priponite pe Budichea, iar când Soarele era în asfințit, musafirul nepoftit a reapărut în mijlocul satului, într-o intersecție, la Costică Grecu. De data asta s-a sunat la 112, și, până la sosirea echipajelor de poliție și Jandarmerie, primii veniți au fost: Doru Diaconu – viceprimarul comunei Roșiile; Nica Marian – pădurar și Vicuță Păsărelu – consătean. În lumina farurilor, ursul a ocolit mașina și a coborât către satul Cherăști-Vale, unde a răsturnat câțiva stupi ai lui Bebe Stanciu. Speriat cu petarde de polițiști și jandarmi, ursul a apucat spre deal, către un cătun și a intrat în grădina lui Sandu Chiriac, unde, la fel, i-a răsturnat stupii. L-au simțit bovinele din grajd și răgeau, băuneau, până când stăpânul a aprins lumina și a ieșit în curte. Spaima dracului ! Mai să leșine. Cine mai văzuse urs la noi în sat ? Cu câinii, chiote, țipete l-a dotârnit. A doua zi, s-a auzit că a ajuns în satul Cuci, dincolo de Cățetu, la stâna de capre ale unui localnic. Pe semne, ursul bântuie de mult prin împrejurimi, de cunoștea atât de bine stupinele și stânile. Numai că de data asta l-a prins ziua în sat și l-au văzut gospodarii vizitați. Cum la oraș găsesc puțină hrană prin tomberoane, pe străzi; în această minivacanță de 1 Mai, au căutat un loc de petrecere la țară. La noi, la Roșiile” Contactat telefonic, al doilea om din administrația locală a comunei Roșiile confirmă cele spuse de cititorul nostru dar adaugă sincer că nu-și propusese o confruntare cu animalul înfometat: „Pur și simplu, mi-a tăiat calea la vreun kilometru de centrul comunei și nimic mai mult… Din fericire, ultimele semne pe care le-a dat au fost în afara localității noastre, ba prin Fârtățești, ba prin Tetoiu. Să dea Dumnezeu să facă repede cale întoarsă la munte, de unde a venit aici sau autoritățile să-l găsească mai repede să nu mai facă prăpăd prin curțile oamenilor care și-așa sunt săraci. Acum, mai și tremură prin casă noaptea de frica ursului… ”

Apelul autorităților pentru localnici:
„Nu încercați să-l împușcați nici dacă vă intră în curte, e caz de pușcărie!”

Ilie Barcan, consilier superior pentru activitatea vânătoare Vâlcea și Olt, din cadrul ITRSV Vâlcea confirmă sesizarea venită de la Roșiile, de la un cetățean Ristoiu Aurică, din satul Pleșești, care reclamă atacul asupra unui porc domestic: „Trebuie să recunosc faptul că este o mare surpriză pentru oricine din acest domeniu să te trezești cu un urs care face zeci de kilometri de la munte și ajunge la deal fără ca nimeni să nu sesizeze drumul acestuia. E o premieră, trebuie să recunosc pentru că, vă repet, habitatul lui nu e pe raza acestei localități, ci la peste 50 de kilometri distanță. După primirea sesizării, am luat legătura cu gestionarul fondului de vânătoare AJVPS, împreună cu care am organizat echipe din paznici de vânătoare, polițiști și jandarmi pentru prevenirea altor daune, mai ales, pentru îndepărtarea animalului către habitatul lui. Din păcate, măsura nu a fost atât de promptă, pentru că joi spre vineri, a avut loc un alt incident la o stupina din Tetoiu. Acest episod ne-a fost relatat de către polițistul din localitate. Potrivit acestuia, ar fi vorba de opt stupi. Din data de 2 mai, nu am mai primit nici un fel de informații noi despre animal. Eforturile vor continua prin patrulări și goane spre a-l determina să revină în zona Horezu, cel mai probabil dintre locurile de unde să fi coborât.” Barcan adaugă că, potrivit legislației în curs, primarul localității unde sunt semnalate astfel de incidente are obligația constituirii unei comisii din care să facă parte administratorul fondului cinegetic, dar și Agenția de Mediu. Numai după aceea se poate trece la despăgubiri constate la fața locului: „Vreau să fac un apel către toți vânătorii din zonă sau toți cei care posedă arme și să le reamintesc faptul că este vorba de un animal dintr-o specie protejată, care nu poate fi împușcat fără derogări speciale de la Ministerul Mediului. Mai mult, chiar dacă animalul pătrunde în gospodării, proprietarul nu are voie să-l împuște, ci doar să-l alunge. E caz de pușcărie dacă se ajunge ca animalul să fie omorât”, mai subliniază Barcan. Ultimele informații de ieri, de la prânz erau că animalul ajunsese în Gorj , mai precis la Stoina unde trei familii au cerut ajutor primăriei după ce un urs le-a mâncat patru porci, o oaie și o capră.

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Actualitate