Veste MARE DE TOT: copiii râmnicenilor merg iar la joacă!


După aproape 60 de zile de stat în case, copiii din Râmnicu Vâlcea au primit o veste minunată! Începând cu data de 15 mai 2020, vor putea merge din nou la locurile de joacă din municipiu.
„În consecinţa încheierii stării de urgenţă la nivel naţional şi în baza Hotărârii nr. 8 din 14.05.2020 a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Râmnicu Vâlcea (care anulează cele șapte hotărâri precedente adoptate în lunile martie şi aprilie a.c.), începând de vineri, 15 mai, toate parcurile, locurile de joacă şi zonele de fitness din interiorul parcurilor din municipiu vor fi deschise. Totodată, va fi reluat şi programul de vizitare al Grădinii Zoologice din Ostroveni. Pieţe Prest SA va implementa un calendar regulat de dezinfecţie în toate aceste spaţii, cu accent pe echipamente şi mobilierul stradal, iar CLSU recomandă menţinerea unei distanţări de siguranţă”, a transmis Primăria Râmnicului pe marginea acestui subiect.