Vacanţă prelungită pentru municipali


• amicalul de la Cernişoara a fost ultimul meci din acest sezon
Play-out-ul ligii secunde de fotbal s-a încheiat foarte devreme în acest sezon, faţă de începutul lunii iunie, aşa cum se întâmpla de obicei, iar jucătorii de la CS Municipal Râmnicu Vâlcea s-au văzut nevoiţi să intre în vacanţă forţată. Oficialii clubului i-au mai ţinut însă pe aceştia aproape o săptămână conec­taţi la fenomenul fotbalistic, vinerea trecută, elevii antre­no­rului Alexandru Pelici disputând un joc amical înainte de intrarea în vacanţă. Aşa după cum a anunţat în urmă cu câteva săptămâni, Pelici a folosit în ultimele jocuri oficiale, dar şi în amicalul la care facem referire, mai mulţi jucători tineri, juniori din propria „pepinieră”. Pentru aceştia, debutul în echipa mare a Vâlcii şi mai ales la nivelul ligii secunde poate însemna foarte mult, conducătorii formaţiei râmnicene sperând ca măcar unii dintre ei să devină oameni de bază în angrenajul grupării de la poalele Capelei în sezoanele următoare.
Revenind la partida amicală pe care CS Municipal a disputat-o zilele trecute în comuna Cernişoara, trebuie spus că aceasta s-a desfăşurat într-o atmosferă propice fotbalului, „sportul rege” şi numeroşii spectatori veniţi la stadion având cel mai mult de câştigat. Chiar dacă a folosit o „distribuţie” mai puţin utilizată la nivelul ligii secunde, anumiţi jucători fiind menajaţi, Alexandru Pelici a trimis destui titulari obişnuiţi pe teren, tratându-şi cu respect adversarul din Liga a IV-a, Cavalerul Trac Cernişoara. Prin prisma experienţei superioare, jucă­torii de la CS Municipal au obţinut o victorie concludentă, scor 5-1. Golurile învingătorilor au fost semnate de Codin, Dumitraşcu, Eremia, Ionescu şi Samson.