„Unirea de la 1859” sărbătorită la Bibliotecă
Astăzi, începând cu ora 13.00, în sala de conferinţă a Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” Vâlcea, are loc colocviul cu tema „Importanţa şi semnificaţiile Unirii de la 1859, din perspectivă contemporană”. Programul manifestării cuprinde: • Cuvânt de deschidere – Sanda Augustina Constantinescu, directorul Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” Vâlcea; • Expuneri despre eveniment: prof. dr. Gheorghe Dumitraşcu, istoric, secretar general al Forului Cultural al Râmnicului; prof dr. Ion Soare, scriitor, vicepreşedintele Forumului Cultural al Râmnicului; ing. dr. Mihai Sporiş, scriitor, coordonator al cercului Informal „Grădina Maicii Domnului”. De asemenea vor susţine lucrări şi reprezentanţii Inspectoratului Şcolar şi din partea Grupului Şcolar „Antim Ivireanul” Vâlcea. Moderatorul acţiunii este binecunoscutul prof. univ. dr. Alexandru Popescu-Mihăeşti. Evenimentul este organizat de Forumul Cultural al Râmnicului, Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea, Grupul Şcolar Sanitar „Antim Ivireanul” şi Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea.