Un vâlcean a donat Crucii Roșii medicamente pentru leucemie


• rămas fără soție, decedată după ce a fost diagnosticată cu leucemie, omul a donat tratamentele rămase filialei vâlcene

Crucea Roșie, filiala județeană, a primit, zilele trecute, o sponsorizare din partea unui simplu vâlcean. Omul rămas fără soție, decedată după ce a fost diagnosticată cu leucemie, a decis să doneze Crucii Roșii tratamentele rămase, mai ales că acestea pot fi de folos altor bolnavi. Potrivit declarației, pentru ziarul nostru, a reprezentantului Crucii Roșii, filiala Vâlcea, Ionuț Cherăscu, după consultarea şi analiza conţinutului donaţiei, pentru a putea fi utilizate cu responsabilitate şi sub supraveghere, fiind foarte puternice, medicamentele au fost donate Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, Secţiei de Oncologie, ieri, 21 ianuarie. „Domnul doctor Mircea Vultur, şeful Secţiei de Oncologie, ne-a asigurat că medicamentele donate vor fi folosite în cadrul secţiei pe care acesta o conduce, cu responsabilitate pentru cei care au nevoie urgentă de astfel de medicamente.  Mulţumim că există astfel de oameni, mulţumim că există înţelegere printre semenii noştri şi sperăm ca domnul Tomescu să aibă parte de multă sănătate şi împliniri în această viaţă, deja greu încercată, pe care o duce alături de cei doi fii ai săi” –  ne-a declarat Ionuţ Cherăscu, directorul Filialei Vâlcea a Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România. Medicamentele sunt următoarele: doxorubicină  25ml – 6 flacoane; eutirox 50 – 2 şi ¼ flacoane; gentamicină 80 mg/2 ml – 14 fiole; colpotrophine 8 capsule; nistatină – 22 comprimate; memotal 1g/5 ml – 1 fiolă; fluconazole 150 mg – 1 comprimat; amoxiclav 2x – 14 comprimate; quamatel 3 flacoane; cefort – 4 flacoane; vit.B6 – 2 fiole; vit.C arena – 1 fiolă; perfuzoare, eprubete de analize, seringi.