Un paznic este cercetat pentru furt calificat


La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii Secţiei 9 Poliţie Rurală Pietrari şi cei ai Postului de Poliţie Pietrari au fost sesizaţi de către un administrator al unei societăţi comerciale cu privire la faptul că, în noaptea de 24/25 iulie, i-a fost sustrasă  suma de 1000 lei. În baza sesizării, la faţa locului s-au deplasat echipa operativă din cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală Pietrari şi ai Postului de Poliţie Pietrari, însoţiţi de tehnician criminalist din cadrul Poliţiei Oraşului Horezu, care au stabilit că uşa de acces nu prezintă urme de forţare.  În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că  paznicului societăţii i-a fost solicitat să schimbe butucul de la uşa de acces în magazinul mixt, însă acesta a predat vânzătoarei de serviciu doar două din cele trei chei cu care era prevăzut butucul. În cauză, s-a întocmit dosarul penal în care se efectuează cercetări faţă de paznic sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. De asemena,  în seara zilei de 21 iulie, poliţiştii vâlceni au fost sesizaţi despre comiterea unui furt din dintr-o  locuinţă.  În baza sesizării, echipa operativă s-a deplasat la faţa locului, ocazie cu care a constatat că în perioada 17-21 iulie persoane necunoscute au sustras mai multe obiecte electronice. În urma investigaţiilor, s-a reuşit identificarea prezumtivului autor în persoana unei tinere de 22 ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, faţă de care se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat în stare de libertate.