Un milion de euro pentru realizarea locuințelor de la căminul Liceului „Ferdinand I”


La începutul lunii iulie, primarul Mircia Gutău semna contractul de finanţare cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice privind asigurarea unei prime finanţări, în valoare de 1.400.000 lei, pentru obiectivul de investiţii „Transformare clădire internat Liceul Tehnologic Ferdinand I în locuinţe sociale”. Lucrările prevăzute în contract au demarat în cursul anului 2018, iar la finalizarea lor vor rezulta 90 de unităţi locative.

O optime din banii alocați la nivel național pentru astfel de investiții au fost atrași de Primăria Râmnicului!

La două luni de la acel moment, pe 16 septembrie, MDRAP a emis Ordinul nr. 2601, în a cărui Anexă municipiul Râmnicu Vâlcea este prins cu întreaga sumă solicitată pentru acest obiectiv de investiţii, respectiv 4.045.975,65 lei. Aceeaşi anexă menţionează şi suma de 108.268 lei, reprezentând o primă tranşă din solicitarea municipalităţii râmnicene pentru realizarea ansamblului de locuinţe sociale din Ostroveni Sud, totalizând 120 de unităţi locative.
În context, este foarte important de precizat că Primăria Râmnicu Vâlcea a obţinut 13,4% din întreaga sumă de 31 de milioane de lei alocată, prin respectivul Ordin, celor 58 de investiţii de acest fel din întreaga ţară. Adică mai bine de o optime din toți bani „puși la bătaie” pentru întreaga țară!