Un an de la plecarea la Domnul a pictoriței MARIA CRIȘAN GAGHEL


Anul trecut, pe 12 septembrie, într-o zi de duminică, lumea artiștilor plastici din Vâlcea devenea mai săracă. Maria Crișan Gaghel, pictoriță, profesor, artist plastic, dar și director al Școlii Populare de Artă din Râmnicu Vâlcea (între anii 1990-1999) trecea la cele veșnice.
Născută la Lupeni, județul Hunedoara, la 26 septembrie 1943, Maria Crișan Gaghel a absolvit Liceul de Artă şi Institutul de Arte Plastice din Cluj, precum și Facultatea de Muzeologie a Institutului de Arte Plastice „N. Grigorescu” din Bucureşti, după care a predat câţiva ani la o şcoală din Drăgăşani. Ulterior, a făcut parte, timp de doi ani, din echipa Casei Creaţiei Populare, iar apoi a devenit profesoară la Școala Populară de Artă din Râmnicu Vâlcea. Aici, a ocupat și postul de director, poate în perioada cea mai critică din existența instituției.
Această bogată activitate de îndrumător s-a împletit cu o la fel de bogată activitate de creator. Maria Crișan Gaghel a fost nu doar o binecunoscută pictoriță, având la activ numeroase expoziții personale și de grup în țară și străinătate, ci și un grafician înzestrat și chiar iconar cu har. Lucrările sale pot fi admirate în colecții particulare din România, Europa Occidentală, S.U.A., Canada, Grecia și Israel.
„Arta este un mod de a respira. Nu trece o zi fără să lucrez. Nu fac aceste lucrări ca să câştig, ci mi-e drag să le fac şi mă bucur că le pot dărui. Căci esenţa vieţii noastre este frumosul”, mărturisea artista într-un interviu.
Maria Crișan Gaghel își doarme somnul de veci în Cimitirul „Sfântul Ioan” din Râmnicu Vâlcea.
Dumnezeu să o aibă în paza Sa!