Ultima strigare: Încă 24 de ore până la termenul final de înscriere la alegeri!


Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) reaminteşte alegătorilor români care şi-au stabilit reşedinţa în circumscripţia electorală în care au loc alegeri locale în 5 iunie că se pot înscrie în Registrul electoral cu adresa de reşedinţă până cel mai târziu pe data de 21 aprilie:
„Cetăţenii cu drept de vot care au solicitat să fie înscrişi în Registrul electoral cu adresa de reşedinţă pentru alegerile locale din 5 iunie îşi vor exercita dreptul de vot numai în circumscripţia electorală unde îşi au reşedinţa.
Totodată, AEP le reaminteşte cetăţenilor cu drept de vot ai Uniunii Europene care au domiciliul sau reşedinţa în România şi care nu se află în evidenţele Inspectoratului General pentru Imigrări că pot solicita primarului să fie înscrişi în lista electorală complementară, în baza unui document care le atestă identitatea şi adresa.
Calendarul electoral aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 52/2015 prevede ca până cel mai târziu pe data de 21 aprilie, primarul, împreună cu formaţiunile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări să actualizeze listele complementare.
În conformitate cu Legea nr. 115/2015, dreptul de vot se exercită numai în comuna, oraşul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care alegătorul îşi are domiciliul sau reşedinţa, după caz”, se arată într-un comunicat AEP.