Du-te la...
Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

19 ianuarie 2020

Tur de forţă al primarului Mircia Gutău în rol de ajutor al lui Moş Crăciun!


Astăzi, 17 decembrie, primarul Mircia Gutău şi-a luat în serios rolul de ajutor al lui Moş Crăciun şi, împreună cu viceprimarul Carmen Preda, a oferit cadouri câtorva sute de copii din oraş. Primul popas a fost la Şcoala Gimnazială nr. 10, unde edilul-şef a oferit pungi-cadou pentru cei peste 600 de elevi din ciclul primar de aici, după care scenariul s-a repetat la Şcoala Gimnazială „Anton Pann”, unde a adus bucurie pe fețele a 840 de şcolari de până în clasa a IV-a. Pentru că tot se afla în Ostroveni, primarul Gutău a dat o fugă şi până la Grădina Zoologică, unde, împreună cu însuşi Moş Crăciun, s-a întâlnit cu mai multe zeci de copii care au cântat colinde şi au primit cuvenitele daruri. Apoi, edilul şi-a încheiat circuitul la Căminul pentru Persoane Vârstnice, unde cei 74 de seniori găzduiţi aici au primit, în ciuda vârstei înaintate, cu bucurie şi mari emoţii darurile Moşului.
Municipalitatea Râmnicului a pregătit, pentru sărbătorile de iarnă de la finele acestui an, aproximativ 10.000 de pungi-cadou cu dulciuri şi fructe. Acestea sunt oferite preşcolarilor de la toate creşele şi grădiniţele din oraş, de stat sau private, tuturor elevilor din ciclul primar de învăţământ, copiilor din centrele de plasament, precum şi unor organizaţii şi asociaţii din domeniul protecţiei copiilor sau al persoanelor cu handicap.
• Biroul de Presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea

Etichete: , , , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Eveniment