Tricolorele au plecat în Portugalia cu gândul la bilete pentru Olimpiadă


Sportivii români vor participa la turneul de calificare la Tokyo în perioada 22-26 ianuarie, întrecere ce va avea loc la Gondomar (Portugalia). 30 de echipe la feminin și 34 la masculin vor lupta pentru cele nouă locuri care asigură calificarea la Jocurile Olimpice. Doi sportivi din fiecare națională clasată în primele nouă vor obține biletele pentru Tokyo în proba de simplu. Campioane europene en-titre în proba pe echipe, româncele sunt optimiste. „Credem în puterile noastre, suntem numărul unu în Europa, așa că sperăm să demonstrăm și acum. Portugalia este cel mai dificil adversar, au trei chinezoaice în echipă. Este presiune, dar suntem încrezătoare. Suntem trei jucătoare experimentate, toată lumea ne știe de frică. E o miză foarte mare în joc, dar va fi ok”, a declarat Daniela Dodean Monteiro (foto alăturat), campioană europeană la tenis de masă.
„Avem șanse reale să ne calificăm, însă depinde de forma din ziua respectivă. Trebuie să luăm aceste meciuri ca pe niște meciuri normale, fără să ne gândim că o înfrângere ne-ar opri din drumul spre Tokio. Avem cinci zile la dispoziție acolo să ne acomodăm, așa că sunt foarte optimistă. După ce ne calificăm putem vorbi și de o medalie la Tokio”, a spus Elizabeta Samara (foto reprezentativ), de asemenea campioană europeană la tenis de masă.

Viorel Filimon: „Suntem printre favoriți, dar nu este suficient”

Loturile României susțin, în această perioadă, un cantonament de pregătire la Gondomar, premergător turneului de calificare. În zilele rămase până la startul competiției, antrenorul Viorel Filimon speră să pună la punct și ultimele detalii.
„Ne pregătim de un an pentru această calificare. Sperăm să punem totul la punct, astfel încât să ne realizăm acest obiectiv. Tragerea la sorți este foarte importantă, din 30 de echipe, șapte sunt asiatice. Mă bazez pe mobilizarea fetelor. După ce obții un rezultat bun, toată lumea încearcă să te învingă și o mică neatenție poate da peste cap toate calculele hârtiei. În mod normal, suntem printre favoriți, dar nu e suficient. Dacă nu obținem calificarea cu echipa, rămânem cu proba de dublu mixt și de simplu, unde Dana și Eliza sunt aproape calificate. Din patru șanse, putem aspira la o medalie la Tokio”, a completat Viorel Filimon, antrenorul echipei naționale feminine de tenis de masă.

Loturile României la turneul de calificare la JO Tokio

Lot feminin: Elizabeta Samara, Bernadette Szocs, Daniela Dodean, Irina Ciobanu; antrenor Viorel Filimon.
Lot masculin: Ovidiu Ionescu, Hunor Szocs, Rareș Șipoș, Cristian Pletea; antrenor Andrei Filimon.
Programul turneului de calificare:
• 16-21 ianuarie – cantonament de pregătire în Gondomar;
• 20 ianuarie – tragerea la sorți;
• 22-26 ianuarie – turneu de calificare echipe pentru Jocurile Olimpice Tokio 2020.
Sursă foto și text: SPORTSNET GROUP