Trei vâlceni, depistați muncind „la negru”


Luna trecută, inspectorii muncii vâlceni au identificat trei persoane muncind fără forme legale încheiate. Potrivit datelor emise de către inspectorul șef ITM Vâlcea, Ion Tănăsoiu (foto), în septembrie s-au efectuat 151 de controale, fiind dispuse 350 de măsuri de punere în conformitate cu prevederile legii în vigoare. Au fost aplicate 35 sancţiuni contravenţionale, din care 26 avertismente şi nouă amenzi în valoare de 55.500 lei.
În timpul controalelor, au fost identificate trei persoane primite la muncă fără a avea încheiate contracte individuale de muncă în formă scrisă. Principalele neconformităţi constatate în controalele efectuate au fost: neîncheierea în formă scrisă a contractului individual de muncă; netransmiterea datelor referitoare la angajarea salariaţilor în Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor în format electronic; neplata drepturilor salariale; neexecutarea de către angajatori a clauzelor din Contractul Colectiv de Muncă şi Contractul Individual de Muncă; neîntocmirea foilor colective de prezenţă; neacordarea repausului săptămânal; neplata orelor suplimentare; neplata orelor de noapte; nerealizarea măsurilor dispuse de inspectorii de muncă în procesele verbale  de control.
Tot în această perioadă, la I.T.M. Vâlcea, au fost înregistrate 60 de sesizări privind nerespectarea prevederilor legale referitoare la încheierea, executarea, modificarea şi suspendarea contractelor individuale de muncă, precum şi neacordarea drepturilor salariale, neacordarea repausului săptămânal, nerespectarea clauzelor din Contractul Colectiv de Muncă etc.