Du-te la...

Intonarea Imnului Național de Ziua Râmnicului

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

16 iulie 2019

Trei medii de 10, în Vâlcea, la Bacalaureat


Advertisements

Cum speranța moare ultima, așa a fost și cazul conducerii Inspectoratului Școlar Vâlcea, prin Andra Bică, care a sperat ca,după corectarea contestațiilor,  să avem și noi, la nivel de județ, medii de 10. Și așa a și fost! După rezolvarea contestațiilor, Vâlcea are trei absolvenți de liceu cu medii de 10: Ana Maria Gabriela Berbece de la CNI Matei Basarab, Ilie Sergiu Pârvu, tot de la colegiul condus de prof. Alina Vețeleanu, și Ștefan Cristian Roată de la CN Mircea cel Bătrân.
Imediat au venit și reacțiile, iar prima a aparținut directoarei Alina Vețeleanu (foto) care a precizat, în numele „familiei” CNI Matei Basarab: „Felicitări tuturor celor care au crezut în propria evaluare! După emoțiile intense ale așteptării, au venit rezultatele dorite. Cele doua note de 10, trecerea pragului promovării de către unul dintre absolvenți, procentul de 98,93, multe note mărite…aceasta este imaginea finala. Vă însoțim în drumul vostru sigur spre succes!
În urma acestor rezultate deosebite, CNI Matei Basarab nu pierde locul de lider între licee, urmat fiind însa de CN Alexandru Lahovari, în timp ce Liceul Gheorghe Surdu coboară pe locul III, urmat de CN Mircea cel Bătrân.
A crescut și procentul de promovabilitate la nivel de județ, pentru examenului maturității, de la 64,70% la 66,89%.
Felicitări elevi! Felicitări, cadre didactice!

Etichete: , , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Abecedar