Du-te la...

Loc de joacă modernizat în Râmnic

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

26 aprilie 2019

Transparență totală la SCM: clubul râmnicean a făcut publică oferta trimisă Federației de Handbal pentru organizarea Final four-ului Cupei României


Așa cum iubitorii sportului din județul nostru cunosc deja, săptămâna trecută, Federația Română de Handbal a stârnit, la nivel național, multe discuții după decizia privind desemnarea gazdei turneului Final four al Cupei României. Mai întâi, reprezentanții FRH au întârziat în oferirea unei decizii. Se aștepta ca un verdict în acest sens să fie oferit pe 8 sau 9 aprilie, însă, în cele din urmă, decizia a venit pe data de 11. Sigur, pentru această întârziere, poate sta în picioare ca justificare faptul că, din cele patru cluburi care aveau posibilitatea de a organiza turneul în calitate de echipe participante în această fază a întrecerii, pe 8 aprilie se mai aflau doar două în cursă. Chiar echipele care aveau primele două șanse, Măgura Cisnădie și CSM București, ieșiseră din cursă până luni, după ce prima gruparea anunțase din start că nu dorește organizarea, iar a doua nu a depus vreo ofertă.
Pe «fir» rămăseseră SCM Râmnicu Vâlcea și HC Zalău, adică tocmai echipele care, inițial, avuseseră „numerele de ordine” trei și patru la organizarea turneului, conform tragerii la sorți desfășurată în prealabil de către reprezentanții FRH. Numai că, ceea ce era greu de anticipat s-a întâmplat: nici dintre aceste două echipe nu a primit vreuna dreptul de organizare a turneului final! Reprezentanții echipei HC Zalău au fost ceva mai pretențioși în ceea ce privește oferta trimisă federației. Oficialii echipei lui Gheorghe Tadici au fost de acord cu multe dintre condițiile stabilite de federație, mai puțin una la care era evident că reprezentanții forului de la București vor da «aviz negativ»: echipa din Zalău dorea ca banii obținuți din vânzarea biletelor să îi rămână în cont și nu să meargă în cel al Federației. Cum o astfel de facilitate era greu de obținut, oficialii echipei din Zalău și-au retras oferta și în cursă a rămas doar Vâlcea.

Povestea turneului pe care mii de fani îl așteptau la Vâlcea, dar care va merge într-un oraș fără echipă în Final four

Chiar dacă interesul pentru aducerea turneului în Sala „Traian” din Râmnicu Vâlcea era foarte mare atât în rândul iubitorilor sportului din județul nostru, cât și în cel al oficialilor echipei (iar la nivelul FRH erau foarte cunoscute aspectele acestea), rațiuni relativ mărunte, poate chiar ambiția oficialilor federației, au făcut ca întrecerea finală să nu mai ajungă la Vâlcea!
Singura ofertă care rămăsese «în picioare» pe adresa Federației Române de Handbal, cea a clubului râmnicean, a fost respinsă pentru că nu îndeplinea chiar toate condițiile solicitate. Vâlcea nu a avut pretenții în privința banilor care urmau să fie obținuți din vânzarea biletelor (și la Vâlcea chiar ar fi existat o cerere foarte mare de bilete, după cum s-a văzut și la meciul cu CSM București!) sau pentru drepturile de marketing ale evenimentului. Totuși, oferta a picat pentru că echipa noastră nu s-a angajat să îndeplinească și condițiile legate de cazarea și masa echipelor participante pentru toate cele trei zile solicitate de federație!
În atare situație, FRH a stabilit ca turneul să se desfășoare pe teren neutru, tocmai la Bistrița Năsăud. Consiliul Județean de aici a depus eforturi financiare substanțiale pentru a aduce turneul în nordul țării, în încercarea de impulsionare a sportului de pe plan local, dar și de promovare a județului la nivel național. Rămâne totuși de văzut de cât succes se va bucura turneul într-o locație neutră, dar și destul de îndepărtată de fanii echipelor SCM Râmnicu Vâlcea și CSM București, care, probabil, în cazul unei locații mai apropiate (precum Brașovul, cum s-a zvonit la un moment dat), ar fi fost interesați să facă deplasarea în număr mare.
Ca atare, meciurile din 20 aprilie (semifinale) și 21 aprilie (cele două finale) se vor desfășura într-o locație neutră, în sala grupării Gloria Bistrița. Reamintim că, în semifinalele Cupei României, SCM Râmnicu Vâlcea va întâlni Măgura Cisnădie, în timp ce HC Zalău va înfrunta CSM București.

Cum suna oferta făcută de SCM Râmnicu Vâlcea?

Pentru o informare corectă a numeroșilor fani ai sportului care doreau ca acest turneu să se desfășoare la Vâlcea, oficialii clubului râmnicean au dat dovadă de transparență maximă și au făcut publică oferta pe care o înaintaseră Federației Române de Handbal în vederea organizării turneului final. Astfel, în oferta Vâlcii se arătau următoarele:
„Vă informăm că Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea dorește să organizeze Final Four-ul Cupei României Fan Courier la handbal feminin.
Pentru organizarea Final Four-ului Cupei României, Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea face următoarea ofertă, bazându-se pe caietul de sarcini emis de FRH și ghidându-se după felul în care a fost organizată competiția în 2018, la Ploiești:
1.asigură contravaloarea baremurilor de arbitraj (arbitri și observatori)
2.asigură contravaloarea chiriei sălii de joc pentru câte un antrenament de echipă și pentru jocurile oficiale
3.asigură asistență medicală (ambulanță dotată cu sistem de resuscitare) pentru toate jocurile
4.asigură contravaloarea transportului pentru oficialii turneului (14 persoane)
5.asigură cazare și masă pentru oficialii turneului (14 persoane, delegați FRH și arbitri) pe parcursul desfășurării turneului, în limita sumelor prevăzute de HG 1447
6 asigură oameni de ordine la jocuri (servicii oferite de firma Securitas, cu condiția apariției siglei pe panoul led și în cadrul evenimentului, pe materiale publicitare folosite pentru promovarea evenimentului)
7.premiile speciale și bănești vor fi oferite de către firma Fortuna, cu condiția apariției siglei pe panoul led și în cadrul evenimentului, pe materiale publicitare folosite pentru promovarea evenimentului
Menționăm că, din motive tehnice, din cauza faptului că, până la momentul actual, bugetul Municipiului Râmnicu Vâlcea, asemenea tuturor bugetelor primăriilor din țară, nu este finalizat din motive birocratice, acest lucru ne determină să facem o ofertă în limita fondurilor disponibile, apelând de asemenea la ajutorul sponsorilor echipei (punctele 6 și 7), pentru a putea organiza turneul la nivelul cerințelor FRH.”

Ce a transmis FRH cu privire la organizarea turneului pe teren neutru?

„Federația Română de Handbal salută interesul arătat de către comunitatea bistrițeană pentru organizarea pe teren neutru a Final Four-ului Cupei României «Fan Courier» – feminin și mulțumește pentru efortul făcut în vederea oferirii celor mai bune condiții pentru desfășurarea acestui eveniment. În urma analizării ofertei primite, F.R.H. – prin Comisia de Analiză – hotărăște ca Final Four-ul Cupei României «Fan Courier» – feminin să se dispute în localitatea Bistrița, în perioada 20 – 21 aprilie 2019. Mulțumim Consiliului Județean Bistrița-Năsăud pentru interesul arătat în a găzdui acest eveniment important al handbalului românesc! Echipele participante vor suporta cheltuielile de deplasare. Federația Română de Handbal dorește succes tuturor echipelor calificate!”, se arată în comunicatul de presă dat publicității pe 11 aprilie de către reprezentanții Federației Române de Handbal cu privire la organizarea turneului pe teren neutru.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Etichete: , , , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Handbal

%d blogeri au apreciat: