Tragedie în Berbești: trei tineri au murit! Doi nu aveau nici măcar vârsta majoratului


În această dimineață de 11 aprilie, în jurul orei 03.00, un grav accident rutier s-a produs în partea de sud a orașului Berbești. O mașină care circula cu viteză (din câte se pare) a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un stâlp și un gard. Reprezentanții ISU Vâlcea au anunțat că, după ce echipele SMURD au ajuns la fața locului, doi dintre tineri erau deja decedați. Cel de-al treilea, încarcerat între fiarele contorsionate, se afla în stare gravă. Din păcate, nici acesta nu a supraviețuit, fiind declarat decedat după efectuarea manevrelor de resuscitare. Tinerii decedați aveau vârste de 16, 17 și 23 de ani.
Din informațiile transmise de IPJ Vâlcea, șoferul autoturismului erau tânărul de 23 de ani. Polițiștii anchetează acum care erau motivele pentru care tinerii ieșiseră pe stradă la ora 03.00, cunoscut find faptul că, între orele 22.00 – 06.00, este nevoie de un motiv foarte întemeiat ca o persoană să plece de la domiciliu!