Totul despre OUG 50 sau cum faceţi faţă asaltului băncilor


sorin_patrutCurierul de Vâlcea iese în calea celor au avut sau au de-a face cu abuzu­rile sistemului bancar. Azi, vă prezen­tăm un interviu cu Sorin Pătruţ (foto), un avocat specia­li­zat şi care adu­ce noutăţi privind modul cum tre­bu­ie abordată relaţia cu insti­tu­ţiile ban­care. Trebuie ştiut că OUG 50/2010 nu este singurul act normativ care pre­ve­de drepturi pentru persoa­ne­le fizice ce au încheiat contracte cu diferite insti­tuţii de credit specializate şi care sunt obligate să plătească co­mi­sioane şi alte speze suplimentare la ce­rerea creditorului în aceste conven­ţii.

Care sunt prevederile OUG 50/2010 şi la care contracte de credit se aplică?

Această ordonanţă a creat discuţii intense pentru că “a trezit” diferiţii par­ti­culari care aveau încheiate contracte de credit (împrumut) cu instituţii finan­ciare, care profitând de poziţia de forţă în care se aflau şi de natura contrac­telor încheiate, considerate de ade­ziu­ne în care toate dispoziţiile sunt di­nain­te stabilite şi nu negociate efectiv cu persoana fizică, au inclus şi o serie de comisioane, dobânzi sau alte spe­ze în favoarea lor şi care sunt în rea­li­tate costuri suplimentare ce urmează a fi suportate de către debitori.

Prin această ordonanţă s-a stabilit că, înainte de încheierea contractului, băncile trebuie să informeze într-o ma­nieră efectivă şi fără utilizarea unor ter­meni sau expresii juridice ori finan­ciar-bancare necunoscute de consu­matori condiţiile reale de creditare, avertizarea persoanelor fizice asupra consecinţelor neachitării sumelor res­tante, natura dobânzii şi modalitatea în care aceasta se stabileşte arătând în concret care este această formulă, do­bânda poate fi modificată doar la apa­riţia unor modificări legislative, condi­ţiile de modificarea a valorii totale a cre­ditului, dar mai ales interzicerea per­ceperii de către bănci a unor co­mi­sioane sau tarife suplimentare ori a altor costuri în cazul în care se doreşte plata anticipată a creditului sau înlă­tu­rarea acelor dispoziţii contractuale care interziceau ca şi clientul să de­cla­re scadent împrumutul, precum şi în­lă­tu­rarea obligaţiei clientului de a în­che­ia contracte de asigurare şi reasi­gu­rare cu diferiţi terţi în general agreaţi de către bancă. Problema practică ivi­tă mereu a fost aceea că, în momentul adoptării legii nr. 288/2010 de apro­ba­re a acestei ordonanţe, s-au modificat şi prevederile în sensul în care s-a li­mitat domeniul de aplicare, fiind exclu­se contractele de împrumut deja în­che­iate şi care sunt în curs de derulare

Ce înseamnă acest lucru?

Juridic vorbind, această circums­tan­ţiere a domeniului de aplicare fă­cută prin legea nr. 288/2010 este oare­cum firească întrucât conform princi­piu­lui constituţional existent legea nu se poate aplica şi retroactiv, în concret însă această dispoziţie face ca tocmai acele persoane, şi sunt foarte nu­me­roase, care nu au avut posibilitatea reală să negocieze aceste clauze să fie cele mai afectate şi, într-un final, pen­tru ei OUG 50/2010 să nu aducă ni­mic nou. Totuşi, aceste persoane fizi­ce trebuie să ştie că OUG 50/2010 nu este singurul act normativ care are astfel de dispoziţii, această ordonanţă fiind aplicabilă exclusiv contractelor de credit de consum. Atât legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive în­cheiate de comercianţi cu consu­ma­torii cât şi legea 294/2006 codul con­su­matorului prevăd astfel de norme de protecţie a diferiţilor consumatori per­soa­ne fizice. Aceste norme se aplică în orice contract încheiat între comer­cianţi şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii şi care trebuie să cuprindă clauze con­trac­tuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate. Dispoziţiile din contract, clauzele juridic vorbind, care nu au fost negociate direct cu consumatorul vor fi considerate abu­zive dacă singure sau împreună cu alte prevederi din contract creează în de­trimentul consumatorului şi contrar ce­rinţelor bunei-credinţe un deze­chi­libru semnificativ între drepturile şi obli­gaţiile părţilor. Legea prezumă o clauză contractuală abuzivă şi va fi con­siderată astfel când nu a fost ne­go­ciată direct cu consumatorul fiind sta­bilită fără a da posibilitate consu­ma­torului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare prac­ticate de comercianţi pe piaţa pro­du­sului sau serviciului respectiv. Statul a considerat că orice prevedere con­tractuală va fi interpretată în favoarea consumatorului în caz de dubiu acesta din urma fiind persoana care se află într-o poziţie de inferioritate şi care tre­buie protejată. Aceste clauze sunt nule, consumatorul este îndreptăţit să cea­ră rezilierea contractului putând solicita, după caz, şi daune-interese.

Ce pot să facă aceste persoane fizice?

Deşi nu există o prevedere expre­să, nimic nu interzice ca persoana în cauză să solicite băncii renegocierea acelor clauze contractuale care îi inter­zic ori condiţionează restituirea antici­pată a creditului fără plata acestor comisioane, ori în ipoteza în care aceste speze suplimentare sunt deja activate să ceară restituirea sumelor achitate şi stoparea lor pentru viitor.

Persoana fizică are de asemenea posibilitatea de a sesiza Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului care în­cheie procese-verbale prin care se con­­semnează faptele reţinute precum şi articolele din lege încălcate de co­mer­­ciant şi îl transmite, după caz, la ju­decătoria în a cărei rază teritorială s-a săvârşit fapta sau în a cărei rază te­ritorială contravenientul îşi are sediul pentru a aplica sancţiunea contra­ven­ţio­nală şi a anula aceste dispoziţii care creează un prejudiciu pentru consu­mator.

Persoana fizică poate însă şi să se­si­zeze direct instanţa cerând anu­la­rea acestor clauze prezumate de lege abuzive şi care creează un deze­chi­li­bru contractual, iar când simpla înlă­tu­rare a dispoziţiei nu repară prejudiciul se poate dispune chiar rezilierea între­gu­lui contract şi persoana fizică ur­mea­ză să primească şi daune inte­rese.