Taxe statale de protecţie, preşedinţi de plastilină şi lovituri de stat
Atacul terorist asupra săptămînalului Charlie Hebdo (la rîndul său, un purtător de arme instigatoare) scoate la iveală practici absconse ale politicii externe franceze. Dar să vedem cum stau lucrurile în prezent cu Franţa colonială şi ce socoteli de stat are în lumea africană. Mawuna Remarque Koutonin, jurnalist la Silicon Africa, face dezvăluiri inedite cu privire la problemele care dau bătăi de cap ţărilor africane din fostul imperiu colonial francez. Paisprezece ţări africane (Benin, Burkina Faso, Guineea Bisau, Coasta de Fildeş, Mali, Niger, Senegal, Togo, Camerun, Republica Central Africană, Ciad, Congo, Guineea Ecuatorială şi Gabonul), pe lîngă faptul că sînt ţări plătitoare de taxe către instituţii şi companii din Hexagon, sînt obligate de Puterea de la Paris, printr-un pact colonial, să-şi depună 85% din rezerva lor externă într-o bancă centrală franceză, aflată sub controlul Ministrului de Finanţe din Hexagon. Situaţia pare fără ieşire, dat fiind faptul că politicienii şi oamenii de stat ai ţărilor menţionate, oponenţi ai măsurilor economice abuzive ale Franţei, sînt îndepărtaţi sau anihilaţi prin şantaj şi violenţă. Potrivit respectivului pact colonial, Franţa are prioritate absolută în cumpărarea resurselor naturale de pe teritoriul unei foste colonii. Doar după refuzul Franţei, cele paisprezece ţări pot căuta alţi parteneri. Companiile franceze şi-au impus pe teritoriul acestor state o poziţie de lider absolut, deţinînd majoritatea serviciilor publice (apă, electricitate, telefonie, salubritate etc).
În ultimii 50 de ani, 67 de lovituri de stat au avut loc în 26 de ţări din Africa, 16 dintre ele, foste colonii franceze
În anul 1958, cînd Sekou Toure din Guinea a decis ieşirea ţării sale de sub tutela Franţei, administraţia franceză din statul african, intrigată de decizie, a distrus ceea ce Guineea construise: spitale, şcoli, edificii, clădiri publice administrative etc. Mesajul era evident: dacă mai îndrăzniţi să doriţi ieşirea de sub tutela Franţei, veţi plăti un mare preţ. După demonstraţia de forţă a Franţei, statele africane din imperiul colonial francez s-au resemnat. Primul care a găsit o soluţie de compromis, consemnează Mawuna Remarque Koutonin, jurnalist la Silicon Africa, a fost Sylvanus Olympio, preşedintele Republicii Togo. El fost de acord să plătească Franţei o taxă anuală pentru a-i fi protejate aşa-numitele beneficii din timpul administraţiei franceze. În 1963, taxa pentru datoria colonială a Republicii Togo reprezenta 40% din bugetul ţării africane. Numeroase state africane au fost obligate să aleagă varianta plătirii unei taxe, din cauza pericolului reprezentat de sprijinul Franţei pentru acei actori politici al căror scop era preluarea puterii pentru susţinerea influenţei franceze şi plata taxelor către Hexagon. Sînt numeroase exemplele de susţinere franceză a statele africane fără stabilitate, prin iniţierea şi sprijinirea unor lovituri de stat. Silicon Africa scrie că în ultimii 50 de ani, 67 de lovituri de stat au avut loc în 26 de ţări din Africa, 16 dintre ele, foste colonii franceze (…).