Du-te la...
Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

8 decembrie 2019

transportatori

Transportul în comun, reluat pe cinci trasee care fuseseră abandonate de transportatori

Așa cum ați aflat și în alte rânduri din paginile cotidianului nostru, în acest an, au existat situații în care unii dintre operatorii de transport din județul nostru au abandonat efectuarea curselor pe care, culmea, le câștigaseră în urma unor licitații. Prin aceste decizii, transportatorii respectivi au pus în dificultate, dacă nu chiar în imposibilitate,

Autoritățile, neputincioase în fața taximetriei ilegale

Marți, la sediul Instituției Prefectului Vâlcea a avut loc o întâlnire legată de combaterea taximetriei ilegale și, potrivit declarației prefectului Florian Marin, atât transportatorii, cât și reprezentanții instituțiilor cu rol în domeniu și-au prezentat argumentele. Uneori, pe parcursul întâlnirii, discuțiile s-au aflat la limita unui dialog firesc inter-instituțional. S-a decis continuarea măsurilor pentru diminuarea fenomenului

Mafia transportatorilor de cărbune a mai primit o lovitură

• un râmnicean a fost amendat cu 500 lei În ziua de 24 septembrie, în jurul orei 10.30, poliţiştii din Mihăeşti l-au depistat pe Virmoş I., în vârstă de 28 de ani, cu domiciliul în Râmnicu Vâlcea, în timp ce transporta cantitatea de aproximativ 250 kg cărbune lignit. Acesta intenționa să comercializeze întreaga cantitate de