Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

26 noiembrie 2020

scoala

12 cadre didactice vâlcene participă la cursuri de formare ERASMUS+ 2020

În data de 6 iulie au fost publicate rezultatele selecţiei proiectelor de mobilitate a cadrelor didactice la nivel european (Acțiunea cheie 1) din cadrul programului ERASMUS+ 2020. Școala gimnazială nr. 5 Rm. Vâlcea, prin echipa de proiect coordonată de profesor învățământ primar Giurgiu Elena Lavinia, a depus la termenul limită 5 februarie 2020 proiectul „Cei

Premiere la Școala Gimnazială nr. 5

Zilele trecute, la Școala gimnazială nr. 5 din Râmnicu Vâlcea a avut loc premierea elevilor din clasele a VIII-a. „Iată că firul nevăzut al timpului ne-a prilejuit ocazia acestui moment emoționant de bilanț de gimnaziu, în vederea urcării pe o altă treaptă a devenirii întru ființă, spre lumina cunoașterii. Fie ca rezultate minunate să încununeze

S-a reluat CodeKids

În data de 20 februarie, s-a reluat promovarea proiectului CodeKids în școlile din Râmnic, în căutare de noi învățăcei dornici de a deprinde abc-ul programării în clubul IT de la Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul”. Directorul Școlii gimnaziale nr. 5 din Râmnicu Vâlcea, Faităr Cristian-Cosmin, dar și doamna profesoară Mădălina Popescu au fost extrem de receptivi,

Simpozionul național „Gramatica, știința vorbirii”

Prin Concursul – simpozion național „Gramatica, știința vorbirii”, aflat la a doua ediție, conducerea Școlii Gimnaziale nr. 5 din Râmnicu Vâlcea și-a propus să analizeze progresul înregistrat de elevii prezenți din mai multe județe ale țării și tot ceea ce este nou în materie de gramatică a limbii române. „Felul în care am ajuns să

Evenimente importante la Şcoala gimnazială nr. 5

În data de 17 februarie, Şcoala gimnazială nr. 5 Râmnicu Vâlcea organizează Simpozionul interjudeţean ,,Din tainele ştiinţelor naturii”. Pot participa cadre didactice din învăţământul preşcolar, învăţământul primar, gimnazial şi liceal. În aceeaşi zi, începând cu ora 9.00, se va desfăşura un concurs – probă individuală (clasele a II-a, a III-a şi a IV-a) la Ştiinţele

Școala gimnazială nr. 5 organizează în luna februarie Concurs cu participare internațională

Prin structura gimnazială de la Goranu, Școala gimnazială nr. 5 din Râmnicu Vâlcea va desfășura, în data de 15 februarie 2020, ediția a IX-a a Concursului și simpozionului național cu participare internațională „Gramatica – știința vorbirii”. Simpozionul are ca temă „Aspecte controversate ale limbii române actuale”. Evenimentul va fi organizat de profesorii ariei curriculare „Limbă

Reabilitarea, modernizarea și dotarea Școlii Budești, în linie dreaptă

Edilul Ionel Vlădulescu (foto) a reușit, la finele lunii decembrie 2019, atribuirea contractului privind reabilitarea, modernizarea și dotarea Școlii Gimnaziale Budești, chiar din centrul localității. După finalizarea tuturor pașilor ce țin de documente, urmează și organizarea licitației. Anul trecut, în vară, ADR Sud-Vest Oltenia a oferit finanțare pentru proiectul „Reabilitare, modernizare și echiparea școlii gimnaziale

Școala și dispensarul funcționează la Popești

În luna septembrie a acestui an, a avut loc inaugurarea noii școli gimnaziale din satul Urși al comunei Popești. Școala a fost reabilitată și modernizată integral cu ajutorul unui proiect realizat de echipa primarului Aurora Măgură ce a primit finanțare guvernamentală prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Locală 2. „Este unul din obiectivele importante pentru

Se restaurează școala de la Vaideeni

Zilele viitoare are loc o licitație importantă pentru tradițiile din Vaideeni. Este vorba de dotări si mobilier pentru investiția „Restaurare și dotare școală din ansamblul rural cu destinația expunerii tradițiilor locale în comuna Vaideeni”. Primarul Daniel Băluță a relatat că data licitației este 22 noiembrie, iar valoarea acesteia este de 91.220 lei. Publicitate

„Să fii și tu un Moș Nicolae” pentru copiii din Râmnic

În apropierea sărbătorilor de iarnă, mai multe instituții vâlcene s-au gândit să ofere donații către copiii din câteva centre de zi și familii defavorizate. Acțiunea intitulată „Să fii și tu un Moș Nicolae” are loc în data de 6 decembrie și este organizată de Primăria Râmnicului, Inspectoratul Școlar, Școala gimnazială nr. 5 și Asociația „Mămici

110 ani de la înființarea Școlii primare urbane „Spiru Haret”

Vineri, 11 octombrie, au fost marcați 110 ani de la înființarea Școlii primare urbane, în prezent Școala Gimnazială „Spiru Haret”, aflată pe strada Știrbei Vodă din Râmnicu Vâlcea. Curtea unității școlare a fost plină de elevi, cadre didactice și foști profesori care au ținut să sărbătorească evenimentul. Precizăm că, în anul 1909, a fost dată

O nouă școală din Râmnic intră-n reabilitare

Școala Waldorf reprezintă următoarea țintă a administrației locale din Râmnic, unitatea de învățământ din nordul municipiului urmând să intre-n construcție, extindere și modernizare. Și cum educația școlară la standarde cât mai înalte este o preocupare a administrației locale condusă de Mircia Gutău, următorul proiect are-n vedere: înlocuirea acoperișului, schimbarea tâmplăriilor interioare, reabilitarea termică a clădirii,

Şcoală nouă pentru elevii din Popeşti

Vinei, 13 septembrie, în prezența preşedintelui Consiliului Judeţean, Constantin Rădulescu, Aurora Măgura – primarul localităţii Popeşti a inaugurat noua școală din satul Urşi. Unitatea școlară a fost dotată la standarde moderne pentru ca toți copiii să beneficieze de un act educativ optim. „Fără școală, comunitatea nu are viaţă. Cu siguranţă, Popeştiul are viitor, pentru că

Condiții optime de studiu la Școala din Câinenii Mari

Elevii din Câineni au început noul an școlar în bune condiții; la Școala din Câinenii Mari, s-au finalizat lucrările de amenajare a unor toalete moderne, chiar în interiorul clădirii. Igienizările claselor și micile reparații au fost efectuate,înainte de a suna clopoțelul, de către directorul școlii, cadrele didactice, oferind un ajutor și elevii. Administrația publică locale

Laborator de informatică nou și consiliere psihologică, în Păușești-Otăsău

noutățile anului școlar • un loc de joacă modern Elevii din Păușești-Otăsău au avut parte de mai multe surprize din prima zi de școală. Administrația publică locală a întâmpinat elevii cu un nou loc de joacă, cu un laborator de informatică modern și cu aplicația Catalogul electronic achiziționată și pregătită să fie instalată pe telefoanele

Una caldă, una rece de la Frâncești Nu-s bani pentru școală, doar pentru grădiniță

La început de an școlar, Școala Gimnazială Dezrobiți nu a obținut autorizația sanitară de funcționare din două motive: 1. unitatea se află-n reabilitare și 2. banii alocați de Guvern nu au ajuns decât pentru jumătate din investiții. Așadar, potrivit declarației edilului Daniel Paraschiv, confirmate de altfel și de prefectul județului, Florian Marin, la școală există

Elevii claselor pregătitoare din Brezoi învață într-o clădire nouă

Începând de ieri, elevii claselor pregătitoare din Brezoi au parte de o clădire nouă, dotată cu mobilier școlar nou, investiție marca Robert Schell. Lucrările s-au finalizat săptămâna trecută. Potrivit declarației primarului Schell, clădirea a fost construită având ca scop realizarea unei grădinițe cu program prelungit, dar autorizațiile de funcționare vor fi obținute abia pentru anul

Anul acesta școlar, Liceul Sanitar „Antim Ivireanu”, fără deschidere festivă

Este primul an în care conducerea Liceului Sanitar „Antim Ivireanu” din Râmnicu Vâlcea nu a organizat festivitatea de deschidere a anului școlar 2019-2020. Decizia aparține directorului unității școlare, prof. Paula Fârtățescu, și este perfect argumentată: „Noi avem la școală șantier ca urmare a lucrărilor ce au loc la sala de sport, investiție realizată cu sprijinul

Niciun leu pentru refacerea Grădiniței din Milești, arsă în primăvară

Prezent la ședința pe școli organizată de Instituția Prefectului săptămâna trecută, primarul comunei Făurești, Marius Irimia, a ținut să precizeze că încă nu s-au găsit bani pentru refacerea grădiniței din satul Milești, arsă în luna aprilie. „Încă nu s-au găsit fonduri pentru refacerea grădiniței din Milești, după incendiul ce a avut loc în primăvară. Avem

Licitațiile fără final au stopat lucrările la Școala Pesceana

În comuna Pesceana, Școala cu clasele I-VIII nu poate dispune de autorizația Sanepidului din cauza faptului că grupurile sanitare se află în afara clădirii. Se știe prea bine că pentru a obține avizul DSP Vâlcea, pentru noul an școlar, o unitate de învățământ trebuie să dispună, printre altele, și de grupuri sanitare în interiorul clădirii

Articole anterioare › ›