Du-te la...

Intonarea Imnului Național de Ziua Râmnicului

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

20 iunie 2019

cosac

„Să dăm drumul la treabă, să deblocăm proiecte”

• declară Adrian Cosac, noul președinte ADI Salubrizare Vâlcea Ceva semnale existau că ar fi fost propus Adrian Cosac în fruntea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Salubrizare Vâlcea, mai ales că primarii – cei mai mulți – vorbeau de o schimbare, dar, cu toate acestea, alesul local din Vlădești credea că e mai mult o glumă.

Gestionarea deșeurilor, dezbătută la Târgu Jiu

Miercuri, de la ora 10.00, la Târgu Jiu, reprezentanții Agenției Județene pentru Protecția Mediului Vâlcea, cei de la Garda de Mediu Vâlcea, primarii sau alți membrii ai primăriilor din județ delegați se vor întâlni pentru a dezbate problematica gestionării deșeurilor. Se va discuta despre ghidurile de bune practici, modificările legislative privind gestionarea deșeurilor. Vor participa

Intervenții 24/24 ore pe drumurile din Vlădești

Ninsoarea abundentă din ultimele zile le-a dat de furcă autorităților publice locale din Vlădești, acționând cu utilaje de la primele ore ale dimineților. „Au fost drumuri blocate din cauza nămeților, apoi a topirilor de zăpadă. Cu ajutorul firmelor cu care avem contract de deszăpezire, s-a intervenit cu utilaje pe toate arterele de circulație din localitate

Edilul Cosac, alături de vâlceni, la Centenarul României Mari

Alesul local al vlădeștenilor, edilul Adrian Cosac, a fost alături de comunitatea pe care o păstorește, dar și alături de râmniceni, la marcarea a 100 de ani de la Marea Unire. Sâmbătă, chiar de 1 Decembrie, primarul s-a aflat în Râmnic, participând la slujba religioasă de la Monumentul Independenței, apoi la defilare, după care a

Dorința arzătoare a edilului Cosac: să înceapă lucrările la sala de sport din Vlădești!

Una din cele mai mari dorințe ale edilului Adrian Cosac este legată de demararea lucrărilor la sala de sport din Vlădești, problema reprezentând-o devierea unei conducte de apă, aflată în administrarea Apavil. Potrivit declarației primarului social-democrat, este nevoie de multe documente, avize. Sala de sport este prevăzută cu 102 locuri în tribune, cu un teren

Încă o dată, edilul Cosac face cinste județului: Comuna Vlădești, bine reprezentată la Târgul de turism din România

Edilul Adrian Cosac, alături de echipa Primăriei Vlădești, a reprezentat cu cinste localitatea din apropierea Municipiului Râmnicu Vâlcea, la Târgul de turism din România. Alături de standul Consiliului Județean Vâlcea, s-a aflat cel al localității Vlădești. Și, cum a dovedit și-n alte dăți, primarul Adrian Cosac a avut o organizare de excepție: mese pline cu

Vlădeșteanul Mihai Ridichie, sărbătorit la 102 ani

Cel mai vârstnic veteran de război al comunei Vlădești, Mihai Ridichie, a fost felicitat de către primarul Adrian Cosac, la împlinirea vârstei de 102 ani. În semn de respect pentru faptele de vitejie din cel de-Al Doilea Război Mondial, Mihai Ridichie a primit, chiar în An Centenar, o diplomă de longevitate, sărbătorind și cu o

Vlădești, într-o expoziție fotografică

În curând, în cadrul unui program amplu de acțiuni dedicate marcării a 100 de ani de la Marea Unire, autoritățile publice din Vlădești vor orga­niza și o expoziție de fotografie. Potrivit declarației primarului Adrian Cosac, va fi organizată o expoziție cu fotografii din localitate, cu obiecte vechi. Edilul Cosac declară că s-a început strângerea de

Școala din Vlădești, modernizată și dotată cu calculatoare

• în noiembrie, primarul Cosac taie panglica Luna viitoare, autoritățile publice locale din Vlădești vor inaugura Școala din centrul localității. Potrivit declarației edilului Adrian Cosac, cu ocazia evenimentelor desfășurate în luna noiembrie, marcând Centenarul, va avea loc și inaugurarea școlii. Unitatea de învățământ, în baza unui proiect implementat de Primăria Vlădești, a fost modernizată și

A început curățenia pentru sezonul rece, în Vlădești

• discuții pe tema: cine taie vârfurile copacilor crescute haotic, aproape de rețelele electrice? Curățenia pentru sezonul rece reprezintă, în prezent, un obiectiv al administrației publice din comuna Vlădești, dar, din păcate, orice treabă are și unele obstacole. În prezent, în Vlădești, se desfășoară lucrări de curățenie a vegetației crescute haotic, inclusiv îndepărtarea ramurilor din

Luna noiembrie, bogată în activități culturale în Vlădești

Pentru a marca Centenarul, 100 de ani de la Marea Unire, edilul comunei Vlădești, Adrian Cosac (foto), are în plan mai multe acțiuni culturale, toate menite a avea loc luna viitoare. „În primul rând, vor fi organizate mai multe competiții sportive: tenis de masă, volei, handbal, concursuri de karate, organizate, în acest caz, un sprijinul

Comuna Vlădești, promovată de „Ziua Diplomației Românești”

Cu ocazia organizării la Râmnicu Vâlcea a „Zilei Diplomației Românești”, un stand a aparținut și promovării localității Vlădești. Edilul Adrian Cosac, alături de echipa primăriei, a prezentat Corpului Diplomatic Român potențialul turistic al localității, istoria pe scurt a comunei Vlădești, dar și tradițiile și meșteșugurile care încă se păstrează de către localnici. Totodată, primarul Cosac

Cadouri pentru copiii nevoiași din Vlădești

Ziua Internațională a Copilului a dus bucurie în sânul unei familii din Vlădești. Deputatul PSD, Vasile Cocoș, alături de edilul comunei Vlădești, Adrian Cosac și „vicele” Bogdan Pirnea, au urat un călduros «La mulți ani!» copiilor din familiile nevoiașe din satele Fundătura și Priporu. Le-au oferit mici atenții și au avut satisfacția să vadă fericirea

Vlădeștenii au cinstit memoria eroilor români

Joia trecută, localnicii din Vlădești au marcat atât Înălțarea la cer a Domnului Iisus Hristos, dar și Ziua Eroilor. La inițiativa primarului comunei, Adrian Cosac, după slujba religioasă, au fost depuse coroane de flori, din partea cetățenilor din zonă, dar și a salariaților primăriei, la Monumentul Eroilor din centrul localității Vlădești. Astfel, a fost cinstită

483 de ani de la prima atestare documentară a comunei Vlădești

Zi de sărbătoare pentru vlădeșteni. Astăzi, 15 mai, se împlinesc 483 de ani de la prima atestare documentară a localității Vlădești. Redăm discursul primarului Adrian Cosac: „La mulți ani, vlădeșteni ! Vă urez să aveți o viață frumoasă în Vlădești, cu realizări și bucurii! Așa cum am mai spus, vreau ca împreună să facem din

Zeci de credincioși, așteptați la Mânăstirea „Sf. Nectarie” – Vlădești

Duminică, 20 mai, sărbătoare în localitatea păstorită de edilul Adrian Cosac. Va fi săvârșită slujba de sfințire a Mânăstirii „Sfântul Nectarie” – Vlădești, satul Pleașa, de către Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Programul liturgic va începe dimineața, la ora 08.00. Sunt așteptate oficialități centrale și locale, credincioși

Articole anterioare › ›