Monografia comunei Vlădești prinde contur
În această perioadă, o echipă amplă, în frunte cu primarul Adrian Cosac (foto), lucrează la monografia comunei Vlădești. Potrivit declarației alesului local social-democrat din localitate, se lucrează la redactarea monografiei de aproximativ o jumătate de an, aceasta prinzând contur grație echipei formată din: primarul Adrian Cosac, o parte a angajaților Primăriei Vlădești, bibliotecar, preoți, profesorii în vârstă din comunitate, care cunosc bine zona și istoricul locului.
Comuna va avea și o hartă turistică!
Monografia va prezenta istoria comunei Vlădești, de la primele izvoare ale datării și până la strategia de dezvoltare pe următorii cinci ani. În paralel, este în lucru și o hartă turistică a comunei Vlădești, cu obiectivele care pot fi vizitate, incluzând Mânăstirea Sfântul Nectarie, zona Lacului Frumos etc.