Du-te la...
Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

4 aprilie 2020

congres

„Congresul nostru va avea loc pe 29 februarie” • declară deputatul social – democrat Vasile Cocoș

Deputatul Vasile Cocoș ne-a comunicat că actuala conducere a partidului este una interimară. „Conducerea interimară a PSD a fost mandatată pentru organiza un congres în luna februarie. S-a şi înaintat o dată, o ultimă dată pentru acest congres: 29 februarie. Vom vedea forma congresului, extraordinar sau ordinar, marea majoritate fiind pentru un congres ordinar”, a

„Vom readuce partidul pe primul loc în opţiunile românilor”

• declară deputatul Cocoș după Congresul extraordinar al PSD Social-democraţii s-au reunit sâmbătă, 29 iunie, la București, în congres extraordinar, pentru a-şi alege preşedintele, preşedintele executiv şi secretarul general al partidului. După aceste alegeri, deputatul Vasile Cocoș a transmis: „S-a votat ca Viorica Dăncilă să fie primul preşedinte femeie al PSD. Votul de sâmbăta trecută

Congresul Național de Medicină Internă, la cea de-a XVIII-a ediție

Astăzi, de la ora 11.30, va avea loc, în Călimănești-Căciulata, cel de-al XVIII-lea Congres Național de Medicină Internă, ce se va derula până pe 24 martie. Și în acest an, în cadrul Congresului, parti­cipanții vor afla noutăți științifice, soluții ale rezolvării unor cazuri dificile. Temele abordate vor viza: elemente de semiologie nefrologică, ecocardiografia în departamentul

Vâlceni, la congresul al XXIV-lea al AFDP România

La Congresul Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, organizat în perioada 4-7 septembrie, la Oradea – Băile Felix – a participat și o delegație a Filialei Vâlcea, compusă din patru persoane. Gazdele AFDPR – Filiala Oradea – au depășit toate așteptările invitaților printr-o organizare desăvârșită. Bucuria și emoția revederii participanților din toată țara au fost