Liberalii vâlceni fac parte din „ECHIPA CÂȘTIGĂTOARE”
Duminică, 26 septembrie 2021, s-a desfășurat, la București, Consiliul Național al Partidului Național Liberal. În cadrul acestuia, cei aproape 2.000 de membri au ales noile organe de conducere ale partidului. Reamintim că, sâmbătă, Congresul l-a desemnat pe premierul Florin Cîțu drept președinte al Partidului Național Liberal.
Astfel, președintele va fi sprijinit în munca sa de un secretar general, de patru prim-vicepreședinți, precum și de vicepreședinți pe domeniile de activitate ale partidului, respectiv pe regiuni. De asemenea, au fost aleși trezorierul, membrii curții de arbitraj și ai Comisiei Naționale de Revizie și Cenzori. În cadrul Biroului Executiv, Filiala PNL Vâlcea va fi reprezentată de către deputatul Cristian Buican.
„Echipa câștigătoare a fost confirmată încă o dată. Preferințele membrilor PNL s-au îndreptat către propunerile susținute de premierul Florin Cîțu. Acesta se bucură de sprijinul celor mai apropiați colaboratori ai săi, atât în activitatea politică a partidului, cât și în aceea organizatorică pe regiuni. El beneficiază, în primul rând, de sprijinul secretarului general și al prim-vicepreședinților. Felicitările noastre întregii sale echipe! Vă dorim succes spre binele României!”, ne-au anunțat liberalii vâlceni.
• Material realizat cu sprijinul Filialei Vâlcea a PNL