cimitir
În urmă cu ceva vreme, a fost scoasă la licitație o investiție importată pentru Râmnic. Este vorba de proiectarea și execuția lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Amenajare cimitir public Râureni”. Valoarea estimată a contractului este de 10.133.223 lei (fără TVA), defalcată astfel: 9.824.927 lei (fără TVA) – execuție lucrări și 308.296 lei (fără TVA) –
Un cimitir din Călimănești a fost profanat, iar din primele verificări se crede că ar fi vorba despre persoane drogate. Locuitorii cartierului Jiblea Veche au anunțat, zilele trecute, Poliția locală, după ce au găsit mormintele familiilor devastate. Polițiștii au investigat cazul și, împreună cu câinii lupi, au depistat în cimitir, pe lângă morminte, mai multe
Zilele trecute, atât cetățenii orașului Băile Olănești, cât și unii consilieri locali, au participat la curățenia de primăvară. Toți au pus mână de la mână și au igienizat zona cimitirului din Olănești Sat. Potrivit declarației primarului Sorin Vasilache, este vorba despre cimitirul din Luncă, care aparține de Biserica „Sfântul Nicolae”, de lângă Monumentul Eroilor din
Ieri, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea a actualizat oferta locurilor vacante de pe piața muncii vâlcene. Un anunț inedit vine din partea celor de la Piețe Prest, societate coordonată de către Primăria Râmnicului. Astfel, se caută șef sector cimitire care trebuie să aibă studii superioare – consilier juridic și o vechime în
• ce să faci cu mortul, de acum încolo? Publicitate În prezent, autoritățile locale din Râmnic se confruntă cu o mare problemă: nu mai pot fi rezolvate cererile locuitorilor municipiului privind acordarea unor locuri de veci în cimitirele publice. Cele două cimitire aflate în proprietatea Primăriei Râmnicului – Sf. Ioan și Cetățuia – nu mai
Joi, 21 mai, triplă sărbătoare: Ziua Eroilor, Înălțarea Domnului și Sfinții Împărați Constantin și Elena. Toate acestea vor fi marcate și-n Râmnicu Vâlcea. La ora 12.00, la Cimitirul eroilor din Râmnic se va desfășura o ceremonie militară și religioasă de comemorare și omagiere a celor care și-au dat viața pentru binele neamului românesc. Se vor
Publicitate Ca urmare a unor recente atacuri ale deputatului Romeo Rădulescu (foto dreapta) la adresa Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea, pe tema locurilor de veci şi a realizării de noi cimitire, precizez că municipalitatea a avut şi are în vedere acest aspect, făcând toate demersurile necesare pentru rezolvarea situaţiei. Informez, pe această cale, că un prim