Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

26 octombrie 2020

cez românia

Aproape 900 de elevi au acces la școala online prin proiectele CEZ

„Elevii de astăzi sunt societatea de mâine. Ca investitor pe termen lung, am promis să le asigurăm copiilor din comunitățile în care operăm instrumentele necesare pentru a susține școala online. Astfel, proiectele noastre de CSR din această perioadă au avut un livrabil clar: acces la educație pentru elevi”, a declarant Ondrej Safar, Country Manager, CEZ

348 de concurenți din țară și de peste hotare au răspuns invitației Maratonului Virtual CEZ România

A opta ediție a Maratonului Olteniei a adus un concept diferit Ținutului Maratonului. În mediul virtual, pe trasee ce au acoperit toată țara, dar și zone din străinătate, iubitorii de sport și fapte bune s-au bucurat de probele lor preferate în mai multe „zile de concurs” (perioada 10 – 30 august). Dovezile de participare la

Ultimele zile de înscrieri: 260 concurenți au luat startul în cele șase probe ale Maratonului Virtual 20.20 susținut de CEZ România

Înscrierile la Maratonul Virtual 20.20 continuă până pe 30 august inclusiv, la probele deja consacrate ale concursului precum și la proba în scaune cu rotile. Bucurați-vă de sport în aer liber, pe traseul preferat și alegeți una dintre cele trei cauze sociale către care să direcționați taxa de înscriere!Într-un mediu sigur pentru fapte bune, Maratonul

CEZ VÂNZARE avertizează: numărul tentativelor de FRAUDĂ ONLINE și MAILURI ÎNȘELĂTOARE a crescut la nivel național

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale CEZ Vânzare își îndeamnă clienții să rămână #CEZinformați și precauți în fața unor eventuale fraude online de tip phishing.Aceste acțiuni pot fi inițiate de către terți în numele organizației și pot viza obținerea de date personale, parole ale conturilor de client sau plata unor facturi prin accesarea unor

Schimbări majore la Maratonul Olteniei! Ediția 2020 vine cu surprize pentru participanți

CEZ anunță că s-a dat startul înscrierilor la cursele consacrate ale evenimentului de tradiție Maratonul Olteniei, organizat anul acesta într-un format nou, cel virtual, alături de un partener de renume, Ministerul Tineretului și Sportului.Dacă în 2019, Maratonul Olteniei a trecut granița de la un eveniment sportiv la un ținut cu identitate, cultură, tradiție și istorie

Grupul CEZ, premiat pentru susținerea angajaților

În cadrul Galei Romanian CSR Awards, Grupul CEZ a fost premiat la categoriile „Susținerea angajaților” și „Campanii CSR în Social Media” pentru două inițiative care pun voluntariatul, echipa și tehnologia în lumina faptelor bune. Publicitate   Proiectul „Generatorii de Bine” – locul I lacategoria „Susținerea angajaților”   An de an, Grupul CEZ în România își

Grupul CEZ în România donează 795.152 lei comunităţii locale

În aceste zile, energia continuă să vină de la oameni. Grupul CEZ în România donează 795 152 lei comunităţii locale. CEZ alimentează reţeaua sa de #energiepentrubine, implicându-se activ în lupta împotriva COVID-19, cu donaţii de echipamente medicale şi hrană pentru sprijinirea celor mai vulnerabile categorii de oameni (personalul medical din spitale şi persoanele vârstnice) din

Începe a șaptea ediție a Maratonului Olteniei, un eveniment marca CEZ România!

În perioada 31 august – 1 septembrie, iubitorii de sport se intalnesc la Ramnicu Valcea, in Tinutul Maratonului, pentru o portie generoasa de miscare in aer liber, distractie si oportunitatea de a darui #energiepentrubine cauzelor sociale sprijinite de eveniment. Concurenti, sustinatori sau vizitatori sunt asteptati in ultima saptamana din luna august, in parcul Zavoi din

Chiar în centrul Râmnicului: Tânăr de 20 de ani, prin magazine înarmat cu un cuțit

La finele săptămânii trecute, jandarmii vâlceni, aflați în misiune, au observat un tânăr ce ieșea dintr-un magazin situat în centrul Râmnicului, având un comportament suspect la vederea patrulei. Jandarmii l-au legitimat și au constatat că este vorba despre un tânăr cu vârsta de 20 de ani, care avea asupra sa un cuțit din inox, cu

Inconștiență sau prostie?

• întreruperea curentului electric de astăzi putea arunca platforma chimică în aer?! Vâlcea a trăit, în această după-amiază, un adevărat moment istoric. Din păcate, nu unul tocmai plăcut. Au trecut 44 de ani de la ultima situație în care pe platforma chimică din sudul Râmnicului nu s-a putut aprinde nici măcar un bec! Și spunem

Ce spun reprezentanții CEZ referitor la avaria electrică de astăzi?

• situația care a trimis vâlcenii la nivelul Evului Mediu a fost provocată de anumite „deficiențe în funcționarea liniilor de alimentare de înaltă tensiune din sistemul energetic național” La puțin timp trecut de la remedierea situației care a pus Vâlcea pe jar în această după-amiază, reprezentanții furnizorului de energie electrică din zona Olteniei a emis