Surpriză de la actorii Teatrului Anton Pann pentru călătorii ETA: Spectacol de teatru într-un autobuz aflat în circulație prin Râmnic!


Miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, reprezentanții Teatrului „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea au prezentat ample informații despre surprizele care îi vor aștepta pe vâlcenii iubitori de cultură încă de la începutul noii stagiuni. Astfel, cei interesați trebuie să știe că, o dată cu începerea noii stagiunii a Teatrului Anton Pann, vor avea parte de noi spectacole în care s-au investit zeci de ore de repetiții. Au fost prezentate detalii despre festivalul de teatru „Versus – Showcase Centenar”, care se va desfășura în organizarea Teatrului „Anton Pann”, în Râmnicu Vâlcea, în perioada 19 – 25 septembrie. De asemenea, reprezentanții instituției de cultură finanțată de Consiliul Județean Vâlcea au prezentat informații și despre alte proiecte pe care doresc să le desfășoare în perioada următoare în scopul diversificării activităților de cultură din Vâlcea.
Una dintre cele mai mari surprize pe care reprezentanții teatrului râmnicean le-au pregătit pentru publicul iubitor de cultură din județul nostru este desfășurarea unui spectacol de teatru chiar într-un autobuz destinat transportului în comun din Râmnicu Vâlcea, autobuz aparținând ETA SA. Inedita reprezentație este programată duminică, 22 septembrie, după ora 11.00, piesa care se va juca fiind „Buznarul cu pâine” după un text aparținând lui Matei Vișniec.
„O preocupare constantă a Teatrului Anton Pann, o dată cu deschiderea anului școlar, este aceea de a include în repertoriul teatului și spectacole pentru copii. Spectacolele adresate copiilor de vârstă foarte mică (1-3 ani) sunt special gândite, fiecare spectacol dedicat lor reprezintă o adevărată aventură. Cu puterea imaginației ei vor afla povești despre curaj, prietenie, curajul de a de a descoperi lumea”, au fost cuvintele tânărului manager Octavian Costin.

Primul spectacol din noua stagiune este programat sâmbătă

Noua stagiune a Teatrului Anton Pann va debuta sâmbătă, 14 septembrie, cu spectacolul „Firul de Aur”. Este vorba despre o premieră, care va deschide stagiunea 2019-2020, spectacolul fiind programat cu începere de la ora 11.30, în Sala Studio a Teatrului Anton Pann.

Intrare liberă pentru public la toate spectacolele din cadrul festivalului de teatru!

În cadrul festivalului de teatru „Versus – Showcase Centenar” Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea va prezenta premiera spectacolului pentru copii „Prințesa și bobul de mazăre”, în regia Mateei Marin. Alegerea premierei din cadrul festivalului nu este una întâmplătoare, după cum au declarant reprezentanții instituției de cultură, teatrul vâlcean având, printre obiectivele sale majore, inclusiv creșterea viitoarei generații de public matur de teatru. Ca atare, în cadrul festivalului la care am făcut referire, vor fi susținute trei spectacole pentru cei mai mici spectatori, această premieră reprezentând un punct în plus de interes pentru copii, dar și pentru cei fascinați de incitanta lume a poveștilor.
În context, este de precizat faptul că festivalul de teatru la care facem referire este organizat cu sprijinul Uniter (Uniunea Teatrală din România), fiind finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale.
În rândurile următoare, vă prezentăm, pe zile, programul festivalului de teatru, venind și cu importanta precizare că la toate aceste spectacole intrarea publicului spectator va fi permisă în mod gratuit:
• joi, 19 septembrie, începând cu ora 17.00: Vernisajul expoziției personale a președintelui Uniunii Artiștilor Plastici Filiala Vâlcea, Gheorghe Dican – Deschiderea oficială a festivalului (în foaierul teatrului); Teatrul Evreiesc de Stat „1916” (în Sala Mare); Alex Halka „Kebab Miorița” și „Aural skin” (în amfiteatru);
• vineri, 20 septembrie, începând cu ora 11.00: „Degețica” – spectacol pentru copii (Sala Studio); „Emisie: Titanic Vals” (Sala Mare);
• sâmbătă, 21 septembrie, începând cu ora 12.00: lansare de carte, volumul „Care dintre noi” (terasa teatrului); Trupa de teatru „Amprente” Brașov cu spectacolul „Cercul poeților dispăruți” (amfitreatru); MACAZ Teatru Coop. „N-a fost războiul nostru” (Sala Studio); Compania jamais vu „Libretto solitudine” (Sala Mare);
• duminică, 22 septembrie, începând cu ora 11.00: Teatru în autobuz – „Buzunarul cu pâine”; Atelier pentru copii și lansarea cărții „Să creștem mici” (în foaierul teatrului); Teatrul de Stat Constanța – „Jurnal de România: Constanța” (Sala Mare); Unteatru „Bad talks” (Sala Studio);
• luni, 23 septembrie, începând cu ora 11.00: Spectacol pentru copii al Teatrului Anton Pann „Prințesa și bobul de mazăre” (Sala Studio); Spectacol al Teatrului Municipal Ariel Râmnicu Vâlcea – „Steaua fără nume” (Sala Cinema Geo Saizescu din Râmnicu Vâlcea); Fundația „Doina Levința” – „Astăzi mai bine nu m-aș fi întâlnit cu mine însumi” (Sala Studio);
• marți, 24 septembrie, începând cu ora 11.00: Spectacol pentru copii al Teatrului Anton Pann „Firul de aur” (Sala Mare); Spectacol al Teatrului Anton Pann – „Portofele virtuale” (Sala Studio);
• miercuri, 25 septembrie, începând cu ora 17.00: „Lumea lui Păcală” – Spectacol rezultat al workshop-ului (amfiteatru); Teatrul de Vest Reșița – „Secretul fericirii la Reșița” (Sala Mare).