Sub beneficiul „conjuraţiei” tăcerii


Interesant modul în care se perpetuează la noi, pe faţă şi nici măcar camuflat, prejudecăţi şi clişee, la umbra că­rora să poată fi menţinut un modus ope­randi pentru a da la iveală, dacă aşa o cere un anume interes, chiar şi po­rum­bei, precum pălăria  magicianului de prin târguri! Într-o vreme, se practica ju­de­carea / jurizarea, prin omisiune, adică puteau să apară oricâte proze scurte, de incontestabilă valoare, care erau, ime­­diat, camuflate prin abilitatea cu care cer­berii criticii lansau, în mare tam-tam, că ne aflăm în anul romanului, pe mo­ti­ve lesne de  dedus, după numele auto­ru­lui drapat în elogii. Am considerat nece­sar acest preambul, explicit, detaliat, toc­mai pentru a semnala că TĂCEREA în ca­re învăluie antologia editurii ADENIUM, CELE MAI FRUMOASE PROZE ALE ANULUI este de bun augur : Pentru cine are urechi de auzit şi ochi de citit, un asemenea tratament reprezintă semnul cel mai sigur că aveam de-a face  cu o apariţie editorială aparte! Fapt de care, cititorul, aflat în căutarea bucuriei adevărate a lecturii,  odată, intrat în posesia ANTOLOGIEI, se poate con­vin­ge. Înainte de orice, ochiul său avizat nu poate rămâne indiferent descoperind  o copertă de o simplitate elegantă şi rară expresivitate! Părerea mea este că ne aflăm într-unul din acele rare cazuri în care ETICHETA este atât de suges­tivă încât cititorul se simte invitat să o ia drept cheie magică pentru a ajunge cât mai curând la misterul aflat în camera secretă a conţinutului. Insist asupra ingenioasei concepţii a copertei pentru că, astfel, EDITURA dă un vădit semn asupra seriozităţii cu care a gândit şi în-tocmit  ANTOLOGIA, pentru a o pune în deplin respect faţă de rigorile şi ţinuta cuvenite  spiritului literar. Antologatorul, în persoana scriitorului Alexandru Petria  şi-a asumat cu responsabilitate un de­mers, dificil, având în vedere vitregia vre­murilor, dar  i se cuvin toate meritele pentru exemplaritatea cu care l-a dus la bun sfârşit, configurând un eşantion care poate da seama oricând, prin reprezentativitate, de nivelul prozei  române în anul de graţie 2013.  Aflat în faţa a 114 proze, antologatorul a proce­dat la selecţie, având unic criteriu va­loa­rea şi intuiţia, după cum se vede, s-a dovedit sfetnic priceput, astfel încât a  rezultat o antologie care face inope­ran­te clişeele adesea invocate, în aseme­nea prilejuri, privind condiţia prozei scur­te, ca un fel de Cenuşăreasă, eclipsată sau copleşită de dimensiunile pe care le poate atinge fratele mai mare, romanul!  Au fost puse între paranteze şi alte  păcate, care au  schimbat faţa  unor demersuri de acest gen, precum subiec­tivitatea, măgulirea orgoliului unor autori, spiritul de gaşcă sau de generaţie, acesta fiind, de fapt, un termen arbitrar şi aberant, când e vorba de literatura. CELE MAI FRUMOASE PROZE se constituie într-o imagine, la zi, în oglindă a prozei scurte româneşti. Am fost tentat să fac unele sugestii, pentru a asigura cititorul că se poate considera  invitat la un festin literar, dar pur şi simplu, toate cele 25 proze sunt  îndrep­tăţite a fi citite, dovedind, încă, vorba cronica­rului, că nu e mai de folos zăbavă decât  cititul cărţilor. Pariaţi pe părea mea, şi cu siguranţă că veţi trăi bucuria  adevărată a spiritului.
Ion NETE