Sprijin pentru deszăpezire la Fârtăţeşti şi Roşiile


mazilu_dan• deputatul Mazilu i-a sprijinit pe primarii Voicescu şi Marinescu

Căderile masive de zăpadă din această lună au creat mari proble­me locuitorilor din sudul judeţului. Aşa cum îi este obiceiul, deputatul Constantin Mazilu a fost şi-n aceste momente dificile alături de locuitorii Colegiului Bălceşti, asigurând atât utilaje necesare deszăpezirii, cât şi provizii cu alimente pentru o parte dintre nevoiaşi. Astfel, una dintre localităţile care au beneficiat de spri­jinul deputatului Mazilu a fost admi­nistraţia locală din comuna Fâr­tăţeşti, care s-a luptat din răs­pu­teri cu zăpada căzută din abun­denţă în ultima perioadă. Primarul Nicolae Voicescu a petrecut zile şi nopţi pe drumurile din localitate, însă cele 20 de sate componente ale localităţii n-au putut fi desză­pezite total. „Pe-o parte treceam noi cu vola şi tractoarele, iar după ce terminam, în 2-3 ore, zăpada era la loc. Pentru a face faţă am ape­lat la ajutorul Armatei să inter­vină pe DJ 607 A Giuleşti-Dozeşti-Căteţu-Romaneşti-Roşiile. Conduşi de maiorul Pancu, cei cinci militari au făcut o treabă extraordinară cu autogrederul pe-o distanţă de 25 de kilometri. Pe acest drum nu mai circulau nici autobuzele, se blocase şi transportul maşinilor care asigu­rau transportul alimentelor către cele două localităţi. N-am abando­nat lupta cu zăpada şi, cu două buldoexcavatoare puse la dispo­zi­ţie de către deputatul Dan Mazilu, am asi­gurat deszăpezirea pe cele­lalte căi de acces din comună”, a precizat primarul Voicescu. De ase­menea, utilajele puse la dispoziţie de parlamentatul UNPR şi-au făcut treaba şi-n comuna Roşiile, oa­menii apreciind sprijinul acordat de Dan Mazilu.