Spectatorii vâlceni au dat verdictul: „Tudor nu ştie să arbitreze!”


Că microbiştii vâlceni au un dinte.. sau mai mulţi împotriva lui Alexandru Tudor am constat şi anul trecut, la finala dintre Flacăra Horezu şi Posada Perişani. Chiar dacă motivul nu se cunoaşte cu certitudine, se pare că spectatorii vâlceni nu prea îl simpatizează pe „Brad Pitt” al arbitrajului românesc. Distinsul cavaler internaţional al fluierului a fost fluierat copios din tribune la finala Ligii a IV-a de către suporterii ambelor formaţii. Ce-or fi având cu el nu prea ne putem da seama, însă cert e că verdictul oferit de către un pătimaş al fotbalului vâlcean i-ar lăsa mască pe oficialii FIFA care se ocupă cu delegările internaţionale. Din tribune, microbistul vâlcean a strigat din toţi plămânii: „Tudor nu ştie să arbitreze! Să ne mai lase..”.