Spectaculos: Afacerile familiei Mutu se apropie de 300 milioane lei


• lanţul Annabella a reușit să genereze un rulaj de aproximativ 300 de milioane de lei
Acţionarii români a opt lanţuri de magazine alimentare au reuşit, anul trecut, să facă faţă cu brio concurenţei internaţionale şi au raportat afaceri de peste 100 de milioane de lei, iar şapte dintre ei au făcut şi profit, conform Economica.net.
„Oamenii de afaceri vâlceni Dorina şi Dan Mutu, proprietarii lanțului de magazine Annabella SRL, au rămas, conform datelor financiare aferente lui 2018, românii cu cel mai mare business în comerțul alimentar. Potrivit datelor publicate de către Ministerul de Finanțe şi Termene.ro, compania a raportat anul trecut o cifră de afaceri netă de peste 294,6 milioane de lei, cu 15,5% peste nivelul din 2017, urmare a creșterii numărului de magazine până la aproximativ 70. Compania este pe profit, înregistrând un plus de 79,3 milioane de lei. Annabella este o reţea modernă de retail, prezentă pe piaţa românească din 1994. Reţeaua cuprinde în prezent patru formate diferite: concept store-ul Annabella A-Z, Annabella Fresh – concept special destinat comerţului de fructe şi legume, supermarketul Annabella şi Annabella Expres – magazinul de proximitate”, menționează sursa amintită.
Între cele mai importante opt firme de alimentație se mai regăsește un brand din județul nostru: „Lanţul Diana Com SRL, controlat de familia Crăciunescu din Râmnicu Vâlcea, a înregistrat, anul trecut, afaceri de 130,6 de milioane de lei, faţă de 120,3 milioane de lei anul anterior, şi un profit net de 3,6 milioane de lei. Compania are peste 550 de angajați, iar reţeaua de magazine cuprinde 55 de unităţi în județele: Vâlcea, Gorj, Dolj, Argeș și Olt”, adaugă Economica.net.