Spectacol de teatru și dans pe scena Teatrului „Anton Pann”


• evenimentul este programat marți, 18 septembrie, cu începere de la ora 19.00
Odată cu deschiderea stagiunii 2018-2019, Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea vine în întâmpinarea publicului însetat de frumos cu o ofertă diversificată. Pe lângă spectacolele care au loc atât la sediul teatrului, cât și în deplasare, teatrul râmnicean vă propune, pentru ziua de marți, 18 septembrie, un spectacol de dans contemporan, o co-producție a Studio M și a Companiei «Pal Frenak».
Spectacolul „Pomană”, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, Fondul Bethlen Gábor și Fondul Cultural Național din Ungaria, este unul dintre cele mai apreciate spectacole de dans contemporan de pe piața actuală, dovada spuselor noastre fiind selecționarea lui în Festivalul Național de Teatru, important eveniment care se desfășoară la București, în perioada19-29 octombrie. Pentru ca acest spectacol să poată fi văzut de cât mai mulți iubitori ai acestui gen de artă, Administrația Fondului Cultural Național împreună cu Uniunea Teatrală din România au coofinanțat acest spectacol pentru a merge într-un turneu care vizează mai multe teatre din România. Printre orașele importante ale acestui turneu, alături de Cluj, Timișoara Târgu Mureș, Satu Mare, Miercurea Ciuc, se numără și Râmnicu Vâlcea, prin Teatrul „Anton Pann”, gazda acestui spectacol.
„Pomană”, spectacolul Teatrului de Mișcare Studio M, în regia unuia dintre coregrafii bine cotați la ora actuală, Pál Frenák, explorează un festin, o pomană imaginară unde totul e ascuns, dar, în același timp, vizibil. Ne prezintă o rețea complexă a relaţiilor umane prin condiții trecute sub tăcere, undeva între lumea frenetică și realitatea dură. Coregrafia îmbină stilul de dans inedit al lui Pál Frenák și limbajul semnelor din care rezultă un joc al mișcărilor liniare și spirale. Din contactul constructiv și deconstructiv al situațiilor cotidiene, din haos se naște o realitate accesibilă, tangibilă.
Pentru toți cei care doriți să vedeți acest spectacol, rețineți data de marți, 18 septembrie, ora 19.00, Sala Mare a Teatrului „Anton Pann”.
• Maria Daniela ȘTEFĂNESCU