Șoferul care a accidentat o femeie cu un copil A FUGIT DE LA LOCUL FAPTEI!


Joi, 14 iulie 2022, în jurul orei 10.00, angajații Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea ne-au transmis informații de la locul producerii unui accident rutier ale cărui consecințe, deși deloc de neglijat, putea să fie cu mult mai grave. Chiar de-a dreptul dramatice, am putea spune! Asta pentru că două persoane, o femeie în vârstă de 50 de ani, și un copil s-a aflat în pericol de moarte. Doar șansa le ajutat pe cele două persoane să scape cu răni superficiale (cel puțin din primele estimări ale personalului ajuns la fața locului) și, evident, cu o mare sperietură!

Șoferul fugit a fost prins! Este un tânăr

În concret, autoturismul a accident femeia și copilul în timp ce traversau o stradă din Râmnicu Vâlcea. Accidentul s-a produs pe Calea lui Traian, în zona sensului giratoriu de la limita cu comuna Bujoreni. Victimele au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Foarte grav este și faptul că, după ce a accidentat cele două persoane, șoferul autovehiculului a părăsit locul accidentului.
La ora 11.00, polițiștii ne-au anunțat că șoferul care fugise de la locul producerii accidentului a fost identificat, fiind vorba despre un tânăr de 23 de ani.
„Conducătorul auto a fost identificat, fiind vorba de un bărbat în vârstă de 23 de ani, domiciliat în municipiul Râmnicu Vâlcea. El a fost verificat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă si părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției”, ne-au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.
Sursă foto: Arhivă
• Material realizat cu sprijinul IPJ Vâlcea