Şoferii vâlceni, luaţi la „puricat” de poliţişti


• totul în cadrul campaniei „Centura de siguranţă – şansă la viaţă”
Una dintre cauzele care contribuie la creşterea riscului de victimizare din accidentele rutiere este şi faptul că folosirea centurii de siguranţă nu reprezintă o prioritate pentru pasagerii din faţă şi, cu atât mai puţin pentru cei de pe locurile din spate. În perioada 9–15 martie, la  nivel naţional se desfăşoară acţiuni pentru impunerea respectării prevederilor legale cu privire la portul centurii de siguranţă, scopul acestor activităţi constituindu-l reducerea riscului de victimizare a participanţilor la traficul rutier. Acţiunea preventiv-reactivă „SEATBELT” face parte din calendarul de activităţi din anul 2015 al Organizaţiei Poliţiilor Europene – TISPOL.
În acest sens, echipajele Poliţiei Rutiere vor fi pe străzi în număr sporit, urmărind identificarea persoanelor care circulă cu autoturismele fără a purta centuri de siguranţă. Vizaţi vor fi deopotrivă conducătorii auto, cât şi pasagerii, aceştia riscând, în cazul în care vor fi prinşi, să plătească amenzi în cote egale. Legislaţia prevede drept sancţiune pentru nepurtarea centurii o amendă cuprinsă între 195 lei şi 292,5 lei, cu diferenţa pentru şoferi că aceştia sunt pasibili şi de o penalizare cu două puncte. În paralel, vor fi verificaţi şi conducătorii auto care transportă cu maşina minori. Aceştia sunt obligaţi să asigure transportul minorilor cu scaune speciale care se montează în maşină. Cei care nu deţin astfel de dispozitive speciale de retenţie sunt pasibili de o amendă al cărei cuantum este cuprins între 390 şi 487,5 lei şi penalizare cu trei puncte. Conform legislaţiei în vigoare, toţi pasagerii unui autovehicul, inclusiv cei de pe bancheta din spate, trebuie să poarte centura de siguranţă. Experţii în siguranţă auto au calculat că şansele de supravieţuire în caz de accident cresc cu peste 50% în cazul purtării centurii de siguranţă.
Cu toate acestea, un studiu IMAS arată că, la noi, există prejudecata că nu e nevoie de centură, întrucât din cauza aglomeraţiei se circulă încet şi pericolele sunt mai mici, dar se omite că mare parte din accidente au loc în mediul urban. Dar dacă efectele utilizării centurii de siguranţă sunt benefice, de ce nu toată lumea poartă centura? Printre şoferi circulă mituri potrivit cărora centura este periculoasă pentru că te împiedică să ieşi din maşină în cazul unui accident, că şifonează hainele, că este incomodă şi că airbag-ul oferă suficientă protecţie. Cu toate acestea, coliziunile sunt periculoase chiar şi la viteze mici. Un impact la 40 km/h supune corpul uman la presiuni similare cu o cădere de la etajul trei al unei clădiri.