Șofer reținut de polițiști


Recent, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier, pe strada Morilor, din Râmnic. Din primele verificări, poliţiştii rutieri au constatat că şoferul unui autoturism, în timp ce se deplasa pe strada Morilor, a acroşat un tânăr de 28 de ani, după care a părăsit partea carosabilă şi a intrat într-un gard.
Şoferul în cauză părăsise locul accidentului, însă, în urma cerce­tărilor efectuate şi a exploatării cu operativitate a informaţiilor obţinute, poliţiştii au reuşit depistarea aces­tuia la domiciliul unui prieten care îl transportase de la locul producerii accidentului.
Poliţiştii au stabilit datele de identificare ale conducătorului auto, iar în urma verificării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,77 mg./l alcool pur în aerul expi­rat. În cauză se efectuează cer­cetări sub aspectul comiterii a patru infracţiuni: vătămare corporală din culpă, părăsirea locului acciden­tului, conducerea pe drumurile pu­blice a unui autoturism de către un conducător auto care se afla sub influenţa alcoolului şi conducerea unui autoturism fără permis de con­ducere. Faţă de cel vinovat a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, el fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Vâlcea.