Situația sinistraților din Alunu, din nou în dezbatere


Astăzi, va fi dezbătută, din nou, soarta sinistraților din comuna Alunu, întâlnirea de lucru urmând să aibă loc la Instituția Prefectului Vâlcea. Sunt chemate să-și spună punctele de vedere instituțiile/societățile implicate în problema alunecării haldei de steril.
În cadrul întâlnirii va fi dezbătută și situația locativă a celor opt familii evacuate, respectiv identificarea de soluții viabile, pentru rezolvarea acestei situații.
Reamintim faptul că Guvernul ezită în ceea ce privește alocarea banilor pentru despăgubirea cetățenilor care și-au pierdut casele și bunurile, deoarece specialiștii în domeniu nu au identificat încă dacă a fost vorba despre o cauză naturală sau umană. Până atunci, sinistrații stau pe unde apucă: unii în centrul social din localitate, alții pe la rude și o altă parte trăiește în locuințe modulare.