Și militarii organizează acțiuni culturale


Începând de astăzi și până la finalul lunii iulie, reprezentanții Centrului de Instruire pentru Geniu, EOD și Apărare CBRN „Panait Donici” din Râmnicu Vâlcea organizează un inedit eveniment cultural. În Biblioteca „General Ioan Irimia” a centrului militar se deschide o expoziție de carte dedicată sărbătoririi Zilei Imnului Național. Cadre militare active, în rezervă, precum și toți vâlcenii iubitori de literatură deopotrivă sunt invitați la acest eveniment.
Alături de Centrul Militar „Panaint Donici”, în calitate de partener, și-a dat concursul pentru organizarea frumosului eveniment Cercul Militar Râmnicu Vâlcea.