Sfântul Ierarh Nicolae, în casele creștinilor


sf_nicolaeAstăzi, toți creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul Ierarh Nicolae.  Sfântul Ierarh Nicolae a trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian. Mai întâi a strălucit prin vieţuire călugărească,  iar pentru viaţa lui îmbunătăţită a fost făcut arhiereu. Dar pentru că sfântul propovăduia cu îndrăzneală credinţa în Hristos a fost prins de mai-marii cetăţii, a fost bătut şi chinuit, apoi aruncat în temniţă, împreună cu alţi creştini. Când marele şi binecredinciosul împărat Constantin a ajuns, cu voia lui Dumnezeu, împărat al romanilor, au fost eliberaţi din legături toţi cei închişi şi, odată cu aceştia, şi Sfântul Nicolae, care s-a dus în Mira. Nu după multă vreme a fost adunat cel dintâi sinod de la Niceea convocat de marele Constantin, la care a luat parte şi minunatul Nicolae.  Sfântul Nicolae a făcut multe minuni aşa cum arată istoria vieţii sale. A izbăvit de la moarte pe trei bărbaţi năpăstuiţi pe nedrept. Pe când aceştia erau în închisoare au aflat de timpul când aveau să fie omorâţi şi au chemat pe sfânt în ajutor; i-au pomenit şi de binefacerile ce le făcuse cu alţii, cum izbăvise de moarte pe alţi trei bărbaţi din Lichia. Iar Sfântul Nicolae, cel grabnic spre ajutor şi gata spre apărare, s-a arătat în vis împăratului şi eparhului; pe eparh l-a mustrat pentru că a defăimat împăratului pe cei trei bărbaţi, iar împăratului i-a arătat şi i-a dovedit ca bărbaţii aceia sunt nevinovaţi şi că din pizmă au fost pârâţi că au uneltit împotriva lui. Şi aşa i-a izbăvit Sfântul Nicolae de la moarte. Pe lângă acestea a făcut încă şi alte minuni şi ajungând la adânci bătrâneţi, s-a mutat către Domnul. Din județul Vâlcea, peste 50 de lăcașe de cult poartă hramul Sfântului Ierarh, amintind aici: Catedrala episcopală “Sfântul Nicolae”,  Râmnicu Vâlcea; Biserica de lemn “Sfântul Nicolae”,  Râmnicu Vâlcea, Râureni; Biserica “Sfântul Nicolae” a fostului schit “De sub piatră” (“44 de izvoare”), comuna Costeşti, sat Pietreni ;  Biserica “Sfântul Nicolae”a fostului schit Olteni,  comuna Bujoreni; Biserica Sfântul Nicolae”, oraş Băile Olăneşti, str. Prof. dr. Olănescu; Biserica Sfântul Nicolae”,  oraş Bălceşti, fostul sat Irimeşti (parohia Vasilaţi); Biserica de lemn “Sfântul Nicolae”, oraş Berbeşti, sat Valea Mare;  Biserica “Sfântul Nicolae”,  oraş Berbeşti, sat Gânguleşti, cătun Slăveşti; Biserica “Sfântul Nicolae” şi “Sfintul Dimitrie”,  oraş Drăgăşani; Biserica “Sfântul Nicolae” a fostei mănăstiri Slătioarele, oraş Ocnele Mari, localitatea Slătioarele etc.

Hram la Catedrala Arhiepiscopală și Biserica Râureni

Că tot am vorbit de hramul bisericilor, astăzi, de la ora 9.00, este sărbătorit hramul Catedralei Arhiepiscopale „Sfântul Nicolae” prin Sfânta Liturghie Arhierească. Tot azi, de la ora 9.00, Biserica de lemn „Sfântul Nicolae” Râureni sărbătorește hramul Sfântului Ierarh, dar și 265 de ani de la ctitorire. Va fi susținut un colocviu cu tema „Bisericile de lemn, valori de patrimoniu cultural național”.  Între orele 17 .00 – 19.00, în Scuarul „Mircea cel Bătrân”, vor avea loc acțiuni de animație stradală: pictură pe față, modelare baloane, ateliere de creație, jocuri și concursuri ale copiilor.