Se reabilitează un sens giratoriu din zona industrială


Miercuri, 5 august 2020, au început lucrările de reabilitare a sensului giratoriu de la intersecţia bulevardului Dem Rădulescu cu strada Ostroveni din sudul Râmnicului. Lucrările se desfășoară în cadrul programului „Lucrări de întreţinere şi reparaţii curente ale infrastructurii rutiere”, iniţiat în primăvara acestui an. Asfaltarea efectivă este estimată să se finalizeze până la începutul săptămânii viitoare şi va fi urmată de realizarea marcajelor rutiere. Traficul auto în intersecţie nu va fi restricţionat complet, ci se va desfăşura alternativ, pe câte o bandă de mers. În acest context, municipalitatea roagă conducătorii auto să tranziteze zona cu atenţie sporită.
• Biroul de Presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea