Se prelungește perioada de valorificare a lânii


Ministerul Agriculturii anunță că, prin actul normativ aprobat vineri 8 iunie 2018 se reglementează definirea perioadei de cerere, respectiv 1 iulie 2017 – 1 septembrie 2018. În consecință, se prelungește și termenul pentru depunerea documentelor justificative care să ateste comercializarea producţiei de lână obţinute, 1 septembrie fiind termenul limită: „A fost necesară prelungirea perioadei de valorificare a lânii și precum și a celei pentru depunerea documentelor aferente având în vedere că pentru obținerea acestui ajutor de minimis crescătorii trebuie să facă dovada comercializării cantităţii de lână și ținând cont de revitalizarea filierei de comercializare a lânii, care a presupus identificarea centrelor de colectare a lânii funcționale sau a unităților de procesare a lânii. În mod corespunzător, se prelungește și termenul până la care Direcţiile pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti întocmesc situaţia centralizatoare cu sumele necesare pentru acordarea sprijinului financiar, respectiv până la data de 1 octombrie 2018. Reamintim că valoarea sprijinului financiar este de 1 leu/kg pentru lâna comercializată. Programul de susținere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii în țara noastră trebuie să asigure atât sporirea numerică a efectivelor de ovine, dar și creșterea eficienței economice prin valorificarea produselor obținute” informează MADR.