Se închide DN 67?


  • situaţia a scăpat de sub control iar traficul este deja riscant în zona kilometrului 33

Drumul Naţional 67, care leagă Râmnicu Vâlcea de Târgu Jiu, a avut grav de suferit de pe urma ploilor din această primăvară. După ce, la finele săptămânii trecute, a alunecare puternică s-a pornit şi a sfârtecat una din benzi, ieri, situaţia a scăpat de sub control şi traficul a devenit chiar riscant pe singura bandă rămasă deschisă: „Trebuie să se intervină urgent pentru devierea traficului pe alte rute pentru că maşinile grele şi TIR-urile care trec pe aici nu fac decât să agraveze situaţia şi drumul poate ceda complet în orice clipă. După cum puteţi vedea, alunecarea a ajuns deja la jumătatea singurei benzi care mai rămăsese deschisă. În dreptul kilometrului 33, în satul Negruleşti,este deja extrem de riscant să se mai treacă şi fac un apel către autorităţi să oprească traficul până nu ajungem la vreo nenorocire! Cei de la Drumurile Naţionale cunosc în detaliu situaţia de mai bine de o săptămână, răstimp în care a plouat aproape zilnic şi ei n-au făcut mai nimic. Rog Prefectura şi Consiliul Judeţean să ia în regim de urgenţă toate deciziile care se impun!” ne-a relatat primarul din Bărbăteşti.