Se inaugurează parcarea din zona ștrandului


După numeroasele inaugurări de locuri de joacă pentru copii din municipiu, administrația râmniceană pune, astăzi, în funcțiune o investiție realizată special pentru cei mari. Ne referim aici la șoferi, care vor dispune de o nouă parcare în sudul municipiului. Este vorba despre parcarea situată pe strada Ștrandului (în zona locurilor de picnic). Credem că investiția care va fi inaugurată astăzi, 11 octombrie, cu începere de la ora 12.00, își va dovedi utilitatea mai ales în timpul sezonului estival, atunci când știm cu toții cât de puține locuri de parcare goale sunt în acea parte a Râmnicului.