Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

31 iulie 2021

Se conturează numele viitorului portar al naționalei de handbal feminin?


• la Campionatul European din Slovacia, Diana Ciucă a fost desemnată de patru ori jucătoarea meciului!
Întrecerea continentală destinată junioarelor Under 17, organizată în această perioadă la Michalovce – Slovacia, a scos la lumină una dintre cele mai talentate handbaliste ale noii generații din țara noastră (și poate de pe întreg continentul). Este vorba despre Diana Ciucă (foto, în centrul imaginii), portărița care a închis efectiv buturile României la turneul final al Campionatului European și care a contribuit la calificarea formației noastre între cele mai bune opt reprezentative ale continentului. Tânăra portăriță, care nu a atins încă nici vârsta majoratului, s-a făcut remarcată și la «Trofeul Carpați», întrecere organizată la Râmnicu Vâlcea,la mijlocul lunii martie. Însă, ea a explodat efectiv (în sensul bun, desigur) la turneul final al Campionatului European Under 17, fiind desemnată jucătoarea meciului de către organizatori în patru dintre cele cinci meciuri în care a evoluat selecționata României.
Așa după cum am mai amintit în paginile cotidianului nostru, Diana Ciucă se antrenează chiar la Râmnicu Vâlcea, la centrul de la Colegiul Energetic. Acolo, tânăra de mare perspectivă este pregătită de către antrenoarea cu portarii a lotului național Under 17, Ildiko Kerekeș Barbu. Evoluțiile sportivei întăresc spusele președintelui Federației Române de Handbal, Alexandru Dedu, care a afirmat că naționalele Under 19 (recentă vicecampioană europeană) și Under 17 (recentă vicecampioană FOTE) pot alcătui o reprezentativă care să ducă mai departe tradiția handbalului feminin românesc, una capabilă să abordeze cu succes Jocurile Olimpice de la Paris, din anul 2024.

Alte articole de la Handbal