Se caută cel mai bun sportiv al anului 2014


Marinescu_bogdanPrin intermediul unui comunicat de presă, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vâlcea anunţă că a demarat acţiunea de stabilire a celui mai bun sportiv al judeţului nostru în anul 2014. Astfel, reprezentanţii instituţiei condusă de către profesorul Bogdan Marinescu informează că, în perioada 20-30 noiembrie, reprezentanţii cluburilor sportive vâlcene sunt aşteptati la sediul DJST din Râmnicu Vâlcea, situată în strada Nicolae Bălcescu, nr. 24. Aceştia trebuie să se prezinte cu situaţia rezultatelor sportive obţinute în anul competiţional 2014, în vederea stabilirii clasamentului final pentru Gala Sportului Vâlcean, eveniment ce va fi organizat în luna decembrie. Raportul transmis trebuie să conţină toate rezultatele obţinute, începând de la categoria cadeţi, la Campionatele Naţionale (fără cele şcolare), Balcanice, FOTE, Europene, Mondiale sau Jocurile Olimpice de Tineret.