Sărbătorile vin cu mii de cadouri pentru copii


Campanie, campanie, dar edilii, chiar dacă mai însoțesc candidații partidelor ce-i reprezintă pe ulițe, nu uită că mai au și proiecte de realizat sau de dus la capăt. Unii primari au montat deja ornamentele de sărbători, în timp ce alții încă se pregătesc sau își fac planuri: câte cadouri, ce mai trebuie luat etc.

200 de daruri ajung la copiii din Orlești
Sărbătorile vor fi bogate și-n Orlești. Autoritățile locale în frunte cu edilul constantin Cârstina au pregătit, pentru copii, 200 de pachete cu dulciuri și alte bunătăți.

Păușești-Măglași, fără brad, dar cu sute de cadouri
Edilul Alexandru Dediu a renunțat la a mai achiziționa și împodobi ditamai bradul în centrul comunei. Brad am mai făcut și unii s-au plâns că răcesc copii așteptându-l pe Moș Crăciun, așa că, iarna aceasta, fiecare unitate de învățământ va avea propriul brăduț. Am pregătit, în schimb, 500 de cadouri pentru copii: elevi și preșcolari. Darurile vor fi împărțite cu ocazia serbărilor din școli și grădiniță, a declarat, pentru ziarul nostru, alesul local din Păușești-Măglași.

La Racovița, Moșul vine la copii, dascăli și consilieri locali
Moș Crăciun e bogat în Țara Loviștei. Potrivit declarației edilului Sonia Iliescu, deja au fost montate ghirlande în localitate și se va face și bradul. Vor fi pregătite 300 de cadouri ce nu vor viza doar copii, ci și cadrele didactice și consilierii locali.

Sărbători cu mai puține lumini, dar cu 460 de daruri, la Câineni
În localitatea condusă de edilul Ion Nicolae, este nevoie de o investiție nouă în ornamentele de Crăciun, după ce vechile beculețe au fost folosite cam cinci ierni la rând. Cum nu există fonduri, trebuind plătită și o firmă pentru a le monta, iarna aceasta nu va fi la fel de luminoasă ca-n ceilalți ani. Totuși, copiii nu vor fi uitați. Vor fi împărțite copiilor 460 de cadouri.

Cadouri de 150 milioane lei, în Pietrari
Moșul poposește și-n localitatea păstorită de edilul Nicolae Moraru. În comuna Pietrari, au fost montate beculețele, iar brăduț va avea fiecare unitate școlară. Vor fi acordate copiilor 270 de cadouri, pentru acestea fiind alocată suma de 150 milioane lei vechi.

Surprize și pentru salariații Primăriei Drăgoești
Copiii sunt în prim-plan de sărbători, dar Moșul îi va vizita și pe salariații Primăriei Drăgoești. La fel, cadouri vor primi, în pragul sărbătorilor de iarnă, și cadrele didactice din comună. Primarul localității, Gheorghe Melente, a declarat că vor fi pregătite 200 de cadouri. Deja au fost montate beculețe în toată localitatea.

Astăzi, se aprind luminile în Perișani
Localitatea condusă de edilul Ion Sandu va străluci, la propriu, astăzi. Primarul va aprinde beculețele. De asemenea, au fost pregătite aproximativ 330 de cadouri pentru copii: elevi și preșcolari.

Posting....