Sâmbătă, la Marița, Hramul celei mai vechi biserici de lemn din toată „Oltenia de sub Munte”
• 460 ani de la atestarea istorică a lăcașului de cult
Biserica de lemn din satul Marița, comuna Vaideeni cu hramul „Cuvioasa Parschiva” este, în md oficial, cel mai vechi dintre toate lăcașurile de cult de acest gen din județul nostru (An construcție sau atestare istorică: Datarea, 1556-1557 – conform LMI 2010 Scurtă prezentare a lăcașului de cult: Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva“ și „Sfântul Nicolae“ are înăuntru o troiță realizată din banii și din stăruința lui Ion Dumitru Neget. Acesta a fost ajutat de către Petru Dumitrescu. „Acestă [t]roiță sa [f]ăcut cu [K]eltuiala și [u]steneala lui Ion Dumitru.” – conform monument-istoric.ro).
Potrivit specialiștilor, biserica de la Mariţa este o construcţie de mici dimensiuni (cea mai mică din judeţul Vâlcea), din bârne din lemn de stejar, cu îmbinări prin chertare, în coadă de rândunică, în cep şi fixare în cuie de lemn. Este uninavată cu un plan dreptunghiular simplu, cu absida altarului decroşată faţă de naos, fără pridvor, cu pronaos, naos şi altar decroşat, de formă poligonală cu cinci laturi. Pronaosul e tăvănit, iar naosul şi altarul sunt boltite semicilindric. Bolta naosului are două travee despărţite şi susţinute de coaste semicirculare aşezate pe cai. Structura din lemn este aşezată pe o temelie (talpă), din bolovani de râu, nelegaţi cu mortar. Acoperişul în patru ape este acoperit cu şiţă. Cosoroabele ce susţin acoperişul altarului sunt susţinute de opt cai mari încrucişaţi.
Iconostasul din lemn al bisericii, pictat în manieră naivă, cu desene zgâriate cu horjul şi culori vii, este o interesantă şi originală realizare artistică şi iconografică datând de la începutul secolului al XIX-lea. În afară de catapeteasmă nu se mai găseşte pictură nici în interior şi nici în exterior. În biserică se află câteva icoane de lemn din secolul al XIX-lea, o icoană pe hârtie despre care se spune ca ar proveni de la unul dintre atelierele de xilogravură din Transilvania secolului al XIX-lea.
Monumentul istoric ajunsese în stare de degradare avansată şi în anul 2008 a primit avizul Ministerului Culturii şi Cultelor pentru lucrări de restaurare: refacerea fundaţiilor şi elevaţiilor, ridicarea pe verticală a tălpilor de lemn, tratament chimic preventiv pentru stoparea atacului biologic, refacerea pardoselilor din stejar în pronaos şi cărămidă în naos, refacerea acoperişului de şiţă, curăţarea materialului lemnos, refacerea instalaţiei electrice, trotuar perimetral. Finanţarea acestor lucrări a venit de la Ministerul Culturii, prin „Proiectul de restaurare a 16 biserici de lemn din ţară“. În ziua de 19 martie 2009, lucrările de restaurare-consolidare erau finalizate.
Mai multe informații despre biserică
Preotul Gheorghe Lepea (foto) precizează: „Catagrafia Episcopiei Râmnicului, din anul 1840, înregistra un număr de 127 de biserici din lemn împărţite în cele şapte plăşi şi plaiuri existente în eparhie la acel an. La o distanţă de o sută de ani, Anuarul Mitropoliei Olteniei prezintă Statistica bisericilor din lemn din 1940, în care se evidenţiază 111 biserici din lemn în tot judeţul. Este ştiut faptul că o parte din acestea au fost «preînnoite» de-a lungul timpului şi nu mai păstrează prea multe elemente originale. Altele se află în pericol de a dispărea definitiv, din cauza stării precare de conservare, lipsei fondurilor pentru întreţinere şi, nu în ultimul rând, a neglijenţei şi nepăsării comunităţilor locale, a noastră, a tuturor. În județul Vâlcea se mai păstrează, astăzi, 92 de biserici de lemn, clasate ca monumente istorice, din care trei sunt de importanţă naţională”.
„Bisericile de lemn, construite după tipicul caselor ţărăneşti, folosesc două sisteme constructive europene, cel al cununilor orizontale din bârne – Blockbau, şi cel al unui schelet portant de lemn umplut cu diverse materiale – Fachwerk. Majoritatea bisericilor de lemn din Vâlcea sunt construite din lemn de stejar, uneori din fag şi brad, în formă de corabie, cu plan arhitectural ce urmăreşte împărţirea tradiţională: cu pridvor, pronaos, naos şi altar. Pereţii sunt din bârne rotunde, despicate în două, cu profil semirotund sau cioplite în patru muchii. Bârnele se îmbină la capete în cheutori rotunde, trapezoidale, coadă de rândunică, drepte sau în sistem combinatoriu. Ansamblul îmbinării bârnelor, prezenţa consolelor cu terminalul cioplit în cap de cal, prezenţa stâlpilor simpli sau sculptaţi din pridvor şi chiar pe părţile laterale, toate dau o notă decorativă aparte. Alte motive strict decorative cum ar fi funia, torsada, denticulii, dintele de lup, pomul vieţii, care transpuse în anumite zone ale construcţiilor sporesc nota de frumuseţe şi de decor în acelaşi timp. Motivul ornamental al funiei răsucite (torsada) adoptat de meşteri trebuie privit în contextul semnificaţiei simbolice, cu efect apotropaic, de apărare a lăcaşelor de cult de forţele malefice. Pomul vieţii este motivul ornamental care de cele mai multe ori apare singular, fără nici un alt motiv în diverse înfăţişări fie pe lemn sau în stucatură. Motivul ancestral al dintelui de lup apare sub formă de chenar dispus în benzi simetrice, fiind întâlnit în special la conturarea unor desene ce se desfăşoară pe suprafeţe mari sau îl întâlnim în jurul ferestrelor ori al uşilor”, adaugă preotul Lepea.