Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

27 noiembrie 2020

Sâmbătă, în Franța: SCM debutează în noul sezon al Ligii Campionilor


Succesul obținut duminica trecută în finala Cupei României în fața marii rivale din campionatul intern, CSM București, le-a dat un suflu nou handbalistelor de la SCM Râmnicu Vâlcea. Sâmbătă seara, pe 12 septembrie, jucătoarele pregătite de antrenorii Florentin Pera, Goran Kurteș și Ildiko Kerekeș Barbu vor avea de susținut un alt test foarte dificil, poate chiar mai dificil decât cel de duminica trecută. Asta pentru că, în prima etapă din Grupa B a Ligii Campionilor, SCM Râmnicu Vâlcea va evolua pe terenul unei formații care se găsește printre cele mai bine cotate în noul sezon al celei mai puternice întreceri intercluburi din handbalul feminin european. Este vorba despre Brest Bretagne Handball, echipă de tradiție din handbalul francez, care, aproape în fiecare sezon, se luptă pentru supremația internă cu Metz Handball. Această partidă este probabil cea mai interesantă care se va disputa în prima etapă a Grupei B din Liga Campionilor. Singura «concurentă» a disputei din Franța dintre Brest și SCM poate fi considerată întâlnirea care se va juca, tot sâmbătă, în Rusia, între CSKA Moscova și ETO Gyor. Celelalte două jocuri programate în prima rundă a Grupei B nu credem că se pot ridica la nivelul întâlnirilor deja amintite, deși, în mod indiscutabil, și în acele partide se vor duela echipe puternice din această competiție!
Pentru SCM Râmnicu Vâlcea, un rezultat pozitiv la finalul întâlnirii din Franța ar reprezenta un debut extraordinar, care ar permite jucătoarelor pregătite de Florentin Pera să spere la calificarea directă în sferturile de finală ale competiției (adică să ocupe una dintre primele două poziții în clasamentul final al Grupei B). Însă, nici în cazul unui rezultat negativ nu ar fi un capăt de țară, competiția fiind abia la început și foarte multe aspecte putându-se modifica pe parcursul acesteia (mai ales prin prisma imprevizibilei evoluții a pandemiei de Coronavirus). Din păcate, jocurile din Liga Campionilor se vor disputa fără spectatori în tribune, aceasta fiind principala pierdere a competiției care va debuta în week-end.
În etapa a doua din Grupa B a Ligii Campionilor, vâlcencele de la SCM vor primi vizita danezelor de la Odense Handbold. Meciul este programat în Sala Sporturilor „Traian”, sâmbătă, 19 septembrie 2020, cu începere de la ora 16.00.
În etapa a treia, SCM va evolua din nou în deplasare. Într-un joc programat sâmbătă, 26 septembrie 2020, municipalele vor călători tocmai până la Moscova pentru a înfrunta CSKA.

 

Programul primei etape din Grupa B

 

Sâmbătă, 12 septembrie
Brest Handball – SCM Râmnicu Vâlcea
CSKA Moscova – ETO Gyor
Odense Handbold – Borussia Dortmund
Duminică, 13 septembrie
Podravka Vegeta – Buducnost Podgorica

Etichete: , , , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Handbal