RoStire


Din păcate, nu ne-am regăsit printre comunele care au primit fonduri şi e o ruşine acest lucru, deoarece chiar aveam nevoie de bani. În aceste condiţii, o să las drumul să se distrugă în întregime şi o să chem apoi 200 de oameni la un protest, ca să le atragem atenţia guvernanţilor că au greşit. Drumul Băltăreţu e paralel cu drumul judeţean care trece prin Bărbăteşti şi s-a rupt pe lungime de 70 de metri. E nevoie de două ziduri de sprijin pentru a-l consolida, de câte 10 metri fiecare, dar şi de refacerea carosabilului pe o lungime de 50 de metri. Valoarea estimativă a lucrărilor ar fi de 5,4 miliarde de lei vechi. Până acum, am intervenit noi pentru a remedia situaţia şi am adus zeci de maşini pline cu macadam şi bolovani mari din cariera minieră de la Costeşti, dar nu e suficient. 60 de familii vor rămâne izolate, dacă drumul se va distruge complet
Constantin Bănacu, primar Bărbătești