România se pregătește să valorifice platformele industriale din orașele medii și mici


• potențialul lor economic atrage investitorii

Ceea ce mai mulți investitori imobiliari din segmentul „speculativ” anticipau de mulți ani pare să se adeverească în 2016. Fostele platforme industriale din orașele medii și mici ale României (cu o populație sub 100.000 de locuitori) devin tot mai interesante pentru iubitorii de „chilipiruri” imobiliare. Numărul în creștere al tranzacțiilor și prețurilor pe metru pătrat le dau dreptate acestora. Chiar dacă astfel de situații sunt tot mai des întâlnite în orașe din județe precum Cluj, Brașov, Timiș, Iași, Prahova, Arad, Bihor, Hunedoara sau Constanța aceleași surse arată că, în curând, terenurile fostelor platforme industriale vor deveni interesante și în județe precum Mureș, Argeș, Dolj, Dâmbovița sau Vâlcea.
Recent, chiar un oficial în Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a oferit câteva informații despre motivele pentru care investitorii imobiliari încep să stea la rând pentru astfel de terenuri. În primul rând, este vorba despre potențialul uriaș pe care aceste terenuri îl au pentru dezvoltarea de parcuri industriale, prețul foarte redus pe metru pătrat raportat la standardele din Europa Centrală și de Vest (în țara noastră fiind chiar și de 10 ori mai mic), la toate aceste adăugându-se faptul că terenurile respective se află în proprietatea unui număr redus de entități, în cele mai multe cazuri fiind vorba chiar despre instituții publice, ceea ce facilitează tranzacțiile către investitorii privați.

Cum s-ar prezenta situația în Vâlcea?

Fără să intrăm în detalii legate de proprietarii fostelor spații industriale din mai multe orașe vâlcene, trebuie spus că și în județul nostru există zone care ar putea deveni de interes pentru investitori imobiliari. Pe lângă spațiile din zona industrială de sud a Râmnicului, există semnale de interes și pentru zone lăsate deocamdată de izbeliște în orașe precum Drăgășani, Băbeni și Bălcești.