România, prin I.C.S.I. Râmnicu Vâlcea, marele premiu la Salonul INNOVA Barcelona


România a mai punctat o victorie în domeniul cercetării. Recent, cercetător dr. chimist Elena David și prof. univ. dr. Ioan Ștefănescu (foto), de la Institutul de Criogenie și Separarea Izotopilor Râmnicu Vâlcea, au câștigat marele premiu al Salonului INNOVA Barcelona 2017 cu invenția „Procedeu de obținere a adsorbantului carbonic derivat din cenuşă şi adsorbantul carbonic astfel obținut”.
Invenția se referă la un proces de obținere a unui adsorbant derivat din fracția de carbon nears, conținută în cenuşă zburătoare şi la adsorbantul carbonic obținut şi modificat chimic la suprafață pentru a-i creşte capacitatea de captare a CO2 şi care poate fi utilizat în procesele de control al poluării mediului prin emisii de gaze de ardere sau pe scarā mai largă în procese de separare solid-gaz.
„Suntem încântați de reușită. Există deja afaceriști dornici să investească în acest brevet, iar după reușita de la Salonul INNOVA Barcelona discuțiile vor fi mai profunde. Zilele acestea vor exista întâlniri, la Cluj, cu investitori naționali. Este prima dată când se organizează Salonul INNOVA Barcelona, deoarece, inițial, un astfel de eveniment se ținea la Bruxelles. Au participat specialiști din 10 țări, cu 200 de lucrări, iar noi am câștigat marele premiu. Barcelona este al doilea, după Bruxelles, ca oraș european cu structuri de finanțare”, a declarat, pentru ziarul nostru, prof. univ. dr. Ioan Ștefănescu, din cadrul I.C.S.I. Râmnicu Vâlcea.
Prefectul județului Vâlcea, Florian Marin, a ținut să felicite echipa de la I.C.S.I. Râmnicu Vâlcea pentru rezultatul deosebit.