Restricţii de circulaţie pe D.N. 7


Începând de ieri, pe D.N. 7 (E 81), în judeţul Vâlcea, la km. 200+615 m., se vor execută lucrări de refacere şi protecţie pe toată lungimea viaductului ,,Cârligu Mic” (636 m).

În urma acestei situaţii, se vor institui restricţii de circulaţie în zonă, cu respectarea semnalizărilor în vigoare, circulaţia urmând să se desfăşoare alternativ, pe câte un sens, folosindu-se semnalizarea cu semafor, iar în cazul în care coloanele de autovehicule depăşesc lungimea de un kilometru se utilizează semnalizarea cu piloţi de circulaţie.

Restricţiile de circulaţie se aplică până la data de 15 noiembrie a.c., pe toată durata zilei.

Rugăm participanţi la trafic ca în cazul în care vor circula pe acest traseu, să circule preventiv şi să-şi rezerve o perioadă mai mare de timp pentru parcurgerea acestui tronson de drum.